Dezamăgire! Asta s-a putut citi astăzi în ochii medicilor din Județean, în timpul conferinței de presă, care a precedat întâlnirea Consiliului de Administrație menită să găsească soluții pentru remedierea problemelor semnalate de Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Probabil că voi fi acuzată că sunt părtinitoare, dar i-am văzut de multe ori la lucru pe mulți dintre medicii din județean. I-am văzut relaționând cu pacienții Am colaborat cu o parte dintre ei în perioadele în care tatăl meu avea probleme grave de sănătate și era pacientul Spitalului. Recunosc, că deși am fost sfătuită să îl internez la București, eu am ales Spitalul Județean, spunând tuturor că eu am încredere în medicii de aici! Dar probabil că eu nu am fost unul dintre aparținătorii isterici care doresc să afle detalii despre starea de sănătate a bolnavului de mii de ori pe zi. Am acceptat să discut cu medicii odată pe zi, considerând că oamenii trebuie lăsați să își facă meseria pentru care au învățat zeci de ani!
Pe o parte dintre acești medici i-am regăsit miercuri, în sala de conferințe a Spitalului Județean. Dezamăgiți, abătuți, supărați că trebuie să piardă ore în șir în ședințe, în loc să salveze vieți!
Să vezi un neurochirurg precum doctorul Nicolae Soare uitându-se pierdut, în timp ce asculta declarațiile colegilor săi… Să asculți dezamăgirea din vocea medicului Marian Albu…Au fost imagini pe care ochiul ziaristului obișnuit să studieze mimica oamenilor le-a transformat în…declarații nerostite.
“M-am simțit înșelat de doamna ministru….A fost o discuție agreabilă, m-a felicitat pentru ceea ce fac. M-a întrebat de ce aparate aș mai avea nevoie. Mi-a promis un aparat performant pe care mi l-aș dori în secție, și vă dați seama cum m-am simțit până dimineață…Ca un copil căruia i se dă o super jucărie, pe care și-o dorește din tot sufletul…Iar dimineață….După o noapte de gradă grea, aflu că doamna ministru îmi critică activitatea. Mă simt înșelat, păcălit”, a declarat dr Marian Albu, cel care în mai puțin de zece ani a reușit să transforme secția de cardiologie, dintr-una obișnuită, într-una lăudată de toată lumea.
“Doamna ministru a denaturant adevărul. S-a plâns că se spăla cu…trei pastile…Păi, fix ăsta este dozajul corect. Că mopul era murdar…Păi, când spălați pe jos acasă, mopul nu se murdărește? Că doar de asta speli…În loc să spună, uite, la miezul nopții se făcea curățenie. De ce nu a spus că în cardiologie se resuscita un pacient. Că la acea oră, ora 1.00, spitalul asigura activitatea medicală pentru specializări precum neurochirurgie, chirurgie plastică și arși,urologie și ATI pentru tot județul Prahova și pentru județe limitrofe precum Ialomița, Dâmbovița, Buzău”, a spus medicul chirurg Daniel Mihalache.
Spre dezamăgirea multora, și sinceră să fiu, destul de rar în cariera mea de jurnalist, am văzut o solidaritate extraordinară între medici și conducerea spitalului. De altfel, șefii de secție au semnat un memoriu adresat conducerii Consiliului Județean Prahova, memoriu în care își exprimă susținerea pentru actuala echipă de management a spitalului. Iar memoriul medicilor avea la ora conferinței de presă 28 de semnături!
Marius Niculescu, managerul Spitalului, a explicat eforturile făcute în ultimii trei ani de schimbare a feței unității medicale. “Poate că este greșeala mea că am preferat să modernizăm secții, să reușim să mulțumim pacienții, dar am comunicat puțin”, a declarat Niculescu.
Managerul a explicat că vor fi demarate anchete interne pe fiecare secţie pentru a stabili exact problemele, că în perioada următoare vor mai fi angajaţi trei asistenţi sociali, care vor trebui să comunice cu aparţinătorii.
Dar sunt curioasă dacă cineva i-a explicat ministrului că în anul 2018, cei OPT medici de la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean Ploieşti au tratat 98.498 de pacienţi!
La finalul articolului puteți găsi înregistrarea conferinței de presă de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești
Bogdan Toader, președintele CJ Prahova: “Mă lupt din răsputeri cu schimbarea din temelii a Spitalului Județean de Urgență din Ploiești”
Într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, președintele instituției și-a exprimat punctul de vedere cu privire la problemele semnalate de ministru în județean.
“Mă lupt din răsputeri cu schimbarea din temelii a Spitalului Județean de Urgență din Ploiești. Am făcut, până în prezent, tot ceea ce a fost posibil din punctul de vedere al autorității județene pentru a moderniza acest spital. Sunt în derulare lucrări, cu fonduri de la Consiliul Județean Prahova. Și tot Consiliul Județean Prahova a obținut finanțare pentru modernizarea, pentru creșterea capacității și pentru dotarea cu aparatură de ultimă generație a Unității de Primiri Urgențe. Există, însă, unele probleme care întâmpină o rezistență destul de mare în privința schimbării unui sistem, pentru că – dincolo de investițiile în infrastructură și în aparatură – trebuie să asistăm și la o schimbare a atitudinii personalului. Până nu se va înțelege faptul că trebuie să plece oamenii care nu își îndeplinesc sarcinile de serviciu conform fișei postului, persoanele care nu fac cinste acestui colectiv și care atrag ca un magnet petele negre asupra acestui spital, lucrurile nu se vor îndrepta așa cum se cuvine. Este regretabil că, în ciuda faptului că medici de renume, care trăiesc pentru acest spital și care au reușit performanțe de excepție, fără a le trâmbița în afara spitalului, mai există cadre medicale, mai există infirmiere sau îngrijitoare care nu fac deloc cinste colectivului acestei unități medicale. Este dificil, într-adevăr, având în vedere adresabilitatea tot mai crescută a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde ajung mulți pacienți și din județele limitrofe, să nu existe și nemulțumiri din partea pacienților sau a familiilor acestora. Însă, când sesizările se repetă la infinit privind atitudinea personalului medical sau a celui auxiliar, trebuie luate măsuri. Iar aceste măsuri înseamnă și plecarea unor oameni!”.
Planul pentru remedierea deficiențelor constatate la controlul efectuat de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, cuprinde măsuri de urgență privind:
– operațiunile de curățenie și de utilizare a dezinfectanților
– stabilirea necesarului real de personal pentru fiecare secție, cu redistribuire pe secțiile deficitare
– îmbunătățirea comunicării prin desemnarea unei persoane pe fiecare tură responsabilă cu informarea aparținătorilor la fiecare 60 de minute privind starea pacienților din Unitatea de Primiri Urgențe