Suporterii Petrolului uită din nou de ranchiuna care îi desparte și se unesc pentru schimbarea lui Cristi Vlad, președintele clubului.
Chiar dacă se tot vorbește despre certurile dintre principalele grupări de suporteri ai Lupilor Galbeni, în momentele de cumpănă, fanii uită de scandaluri și se împacă pentru binele echipei.
S-a întâmplat în perioada în care clubul renăștea din cenușă, după problemele cauzate de Daniel Capră, se întâmplă din nou în fața pericolului ca Petrolul să nu promoveze în Liga 1.
În urma discuțiilor dintre suporteri, aceștia au decis să meargă la club pentru a cere demisia președintelui Cristi Vlad.
Marți ar putea fi o zi decisivă pentru soarta clubului. Ziua Z am putea spune noi. Câteva sute de suporteri se vor reuni și vor lua clubul cu asalt, fiind decisi să nu plece de acolo fără demisia lui Cristi Vlad din funcția de președinte.
Va vom tine la curent cu situatia reala din interiorul clubului, indiferent daca informațiile publicate de noi deranjează sau nu….