CONTACT

FOTO De ce va plăti CSM Ploiești datoria personală a unuia dintre directorii adjuncți! Motivarea instanței

Judecătoria Ploiești a decis ca CSM Ploiești să plătească datoria personală a unui dintre directorii adjuncți. Pentru că am fost acuzați în nenumărare rânduri de rea-voință și uneori chiar de minciună publicăm motivarea intanței în dosarul respectiv.

Dacă până acum CSM Ploiești a plătit datorii (și încă mai are de plătit) din perioada în care primarul Adrian Dobre și aleșii PNL din Consiliul Local Ploiești au decis că sportul nu este important și au lăsat sportivii fără venituri, de această dată vorbim despre datoria personală a unuia dintre directorii adjuncți ai instituției, datorie făcută cu mult înainte de a fi angajatul clubului.

Decizia deschide astfel Cutia Pandorei, mai mulți creditori ai respectivului angajat anunțându-și intenția de a proceda la fel…Cu alte cuvinte….în loc să asigure tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea activității sportive și pentru înregistrarea performanțelor în competiții, clubul va achita datoriile de la…păcănele ale unuia dintre angajați.

Felicităm astfel juriștii clubului care au reușit o performanță nemaiîntâlnită în administrația ploieșteană!

PS. Menționăm că soluția instanței nu este definitivă, clubul având posibilitatea de a depune recurs până pe data de 27 mai.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

UPDATE. Accident grav la Drăgăneşti

Două autocamioane şi un autoturism au fost implicate într-un...

O porţiune din bulevardul Carol I din Câmpina s-a prăbuşit!

O porţiune din bulevardul câmpinean s-a surpat, efectiv, în...

Legea care interzice accesul la rețelele sociale copiilor sub 15 ani a fost adoptată

Deputații francezi au aprobat legea care interzice accesul la...

Cod portocaliu de inundaţii în Prahova

„Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică...