Peste 300 de persoane au asistat la un joc echilibrat, un derby local care a stârnit multe emoții. Partida dintre AS Podenii Noi- AS Valea Dulce (scor final 0-1) a fost o demonstrație de fair play, un joc fără duritate, așa cum ar trebui să fie toate meciurile din campionatul județean.
Ar trebui să menționăm gazonul impecabil, aranjat și întreținut de catre sufletul echipei gazde, Marian Boscu, care demonstrează că omul sfințește locul.
Cele două echipe și-au văzut doar de fotbal și au oferit un spectacol minunat.
Felicităm ambele echipe și mai ales spectatorii prezenți care au înțeles că fotbalul nu înseamnă violență. Poate că și autoritățile locale ar trebui să se implice și să sprijine mai mult fotbalul de la Podenii Noi, pentru că din păcate, fotbalul fără bani nu prea există.
Partida a contat pentru etapa 24 a Ligii C seria Văleni, iar după acest meci, AS Valea Dulce a urcat pe locul doi în clasament