CONTACT

Dani Coman la Petrolul! Fake news!Poate la Petrolul Băicoi, că la Ploiești, slabe șanse

În ziua în care Veolia critică într-un comunicat de presă managementul defectuos al staffului de conducere al Petrolului, management care a dus la ratarea obiectivului de promovare în Liga 1, presa centrală din București a publicat astăzi informația potrivit căreia Dani Coman va fi noul președinte al Petrolului Ploiești.

Interesant este că se vorbește despre un salariu uriaș de 7000 de euro, în condițiile în care în comunicatul de presă despre care vorbim, cei de la Veolia anunță că analizează oportunitatea continurii colaborării cu clubul ploieștean!

Sursele Stiri Actuale susțin că informațiile potrivit cărora Dani Coman ar urma să părăsească Astra pentru Petrolul Ploiești pot fi încadrate la fake news, Coman nefiind nici măcar pe lista scurtă a posibililor președinți ai clubului.

În realitate, informațiile furnizate de colegii de la București sunt doar o cacialma menită să îi forțeze mâna lui Ioan Nicolae  în negocierile cu Dani Coman pentru continuarea colaborării cu Astra.

Cât despre noul președinte, numele acestuia va fi anunțat abia după momentul la care se va stabili dacă Veolia va mai finanta Petrolul Ploiești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Peste 1000 de sancţiuni aplicate de poliţiştii prahoveni bicicliştilor şi pietonilor, doar în luna octombrie

Indisciplina în trafic a biciliştilor şi pietonilor prahoveni a...

Petardele şi artificiile au fost interzise la Ploieşti

Petardele şi artificiile nu vor mai putea fi folosite...

Halele Centrale din Ploieşti vor avea o hidroizolaţie nouă

Halele Centrale din Ploieşti au nevoie de o operaţiune...