CONTACT

EXCLUSIV Marius Stan, președintele Petrolului, după amicalul cu Chindia: „Petrolul are viitor!” FOTO/VIDEO

Marius Stan, președintele Petrolului Ploiești, ne-a declarat după amicalul Lupilor Galbeni cu Chindia Târgoviște: "Petrolul are viitor și un viitor superb. Noi suntem aici pentru a construi prezentul. După o primă repriză lentă, anostă, fără sclipire, repriza a doua a arătat că în viitorul Petrolului există și este frumos."

Petrolul Ploiești a făcut scor alb cu proaspăt promovata în Liga 1, Chindia Târgoviște într-un meci care a avut două părți: o primă repriză plictisitoare, fără sare și piper și o a doua repriză sclipitoare, în care juniorii Petrolului i-au demonstrat antrenorului Flavius Stoican și președintelui Marius Stan că merită încrederea lor.

Curajul lui Marius Stan și al lui Flavius Stoican de a aduce în cantonamentul Petrolului șase juniori din pepinera proprie, componenți ai echipei Juniori A (2002), a demonstrat că dacă acorzi încredere unor adolescenți aceștia reușesc să se bată de la egal la egal cu orice echipă din Liga 1. Un plus de experiență au adus în teren jucătorii aduși de Stoican de la Iași: Cioinac, Mihăescu și Walace.

Pe tot parcursul reprizei a doua, Viorel Moldovan, antrenorul Chindiei, le-a reproșat permanent jucătorilor săi că nu reușesc să facă față unor copii, mai ales că Ianis Stoica, Rareș Simionescu și Raul Bucur au avut mai multe șuturi periculoase pe poarta lui Aioani. La un moment dat între jucătorii ambelor părți a izbucnit o altercație verbală și fizică, drept dovadă a faptului că amicalul a avut miză uriașă pentru ambele combatante.

Vom urmări evoluția echipei lui Flavius Stoican și în următoarele meciuri amicale și sperăm ca experiența și diplomația lui Marius Stan să ducă la promovarea echipei în Liga 1, îndeplinind visul celor 10 suporteri petroliști, prezenți la meci, care au cântat tot timpul : "Petrolule,Petrolule, ne-am săturat de Liga B"!

"Petrolul are viitor. Sunt încântat de valoarea juniorilor clubului , iar noi suntem aici pentru a construi prezentul, adică o echipă care să promoveze, la pas, în Liga 1. Acești copii vor rămâne permanent alături de echipa mare și vor avea susținerea mea și a antrenorului Flavius Stoican. Nu regret plecarea lui Dur Bozoancă. A ales banii celor de la U Cluj. La Petrolul avem nevoie de jucători buni, cu caracter care joacă și sentimental, nu numai tehnic și tactic. Mi-a lăsat o impresie bună atitudinea lui Marinescu și a lui Arnăutu, mai ales că mie îmi plac jucătorii care luptă, care demonstrează răutate…pe teren, bineînțeles în sensul bun al cuvântului", a declarat în exclusivitate pentru Stiri Actuale, președintele Marius Stan.

Pentru elevii lui Flavius Stoican urmează încă o săptămână la Poiana Brașov  și alte două teste, cu formația de juniori ACS Kids Tâmpa Brașov (luni, ora 18.00) și cu SR Brașov (joi, 4 iulie, ora 18.00, stadion „Tineretului”).

FC Petrolul (repriza I): Lungu – Bărboianu, Walace, Cioinac, Țicu -Mihăescu – Saim Tudor, Bratu, Marinescu (cpt), Ștefănescu – Arnăutu..

FC Petrolul (repriza a II-a): Al. Radu – Rus (63 Bucur), Cioinac, Manolache, Țicu – Constantinescu, Enache, Mihăescu , Zaharia – Stoica, Nica (71 Simionescu). Antrenor: Flavius Stoican

Chindia: Aioani – Șandru, Dudea, Mitrovic, Dumitrașcu – Neguț, Novac, L. Mihai, Yamego – Neicuțescu, Florea. Au mai jucat: D. Moldovan – Atanasă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...