Vă povestim astăzi o întâmplare reală, petrecută în fotbalul dinainte de faimoasa Revoluție, care ne-a adus o democrație uneori mult prea prost înțeleasă.
Se petrecea cum am spus înainte de evenimentele din decembrie 1989, în cantonamentul de la Crângul lui Bot (apropo, mai reabilitează cineva acea zonă?). Doi fundași centrali împărțeau aceeași cameră: unul făcea parte din epoca veche, bine cantonat în Cooperativa comunisto-blatistă, cu rezultatele meciurilor știute cu mult înainte, iar cel de al doilea un tânăr fotbalist care după revoluție a ajuns căpitan de echipă, iar în 1994 a câștigat Cupa României.
Dar să revenim la povestea noastră….La miezul nopții, când toată lumea dormea de ceva timp, fundașul central din epoca în care se juca cu mărul în buzunar, șapca pe cap și cu mingea de șireturi scoate din geantă o sticlă de vin de buturugă. Și-a trezit colegul de cameră și a început să depene amintiri și să toarne…doar în paharul său. Ba mai mult, bătrânul fotbalist- comunist frustrat i-a tot reproșat colegului de cameră că nu ține pasul cu el și nu bea cot la cot… Dialogul spumos a rămas pe benzile Direcției de Securitate de pe vremea lui Ceaușescu, iar redacția Știri Actuale a intrat în posesia înregistrării…
"Băi, copile dacă nu bei alcool nu ai cum să ajungi fotbalist mare. Nu contează că suntem în cantonament. Alcoolul ajută la detentă și îmbunătățește lovitura piciorului. Ai văzut cum am rupt piciorul adversarului? De la vin am prins putere…."
Din păcate, așa zisul dialog, era doar un monolog,pentru că tânărul său coleg de cameră adormise. În viitor, tânărul a devenit un fotbalist de succes, a câștigat Cupa României,a jucat în Liga Campionilor și în cupele europene.
În schimb, fundașul bătrân și iubitor de licorile lui Bachus a terminat cu fotbalul și toată viața a trăit din amintiri…Descoperind mijloacele de comunicare modernă a devenit un frustrat chibrit scriitor de mesaje mincinoase și denigratoare pe Facebook, că după 30 de ani de absență viața fotbalistică nu prea mai ai multe de spus…
Înțelegem că la bătrânețe trăiești din amintiri, dar dacă nu prea ai amintiri ajungi să trăiești din știrile locale ale uliței din Păulești și te crezi șeful găștii fosilelor autohtone.
În încheiere avem și o dedicație pentru bătrânul alcoolic. ("Eu sunt Fane-ncurcă-lume/ Mi-am făcut în târg renume/ De te uiţi în ochii mei/ N-ai să ştii cât ai să bei!")
