CONTACT

Facebook a blocat două campanii de manipulare

Facebook a anunţat joi seară că a blocat două campanii de manipulare, una orchestrată din Arabia Saudită şi cealaltă din Emiratele Arabe Unite şi Egipt, care erau îndreptate împotriva mai multor ţări din Maghreb şi din Orientul Mijlociu, şi în special a Qatarului, relatează AFP.

Autorii acestor campanii au încercat să-şi ascundă identitatea, dar specialiștii Facebook au descoperit conexiuni cu indivizi cu legături cu guvernul saudit, pe de o parte, şi cu două societăţi de marketing, New Waves în Egipt şi Newave în EAU, de cealaltă parte.

"În fiecare dintre cele două cazuri (care nu sunt interconectate), există persoane care au acţionat în mod concertat şi au utilizat conturi false pentru a trece drept alte persoane şi entităţi", a explicat Nathaniel Gleicher, şef al unităţii de securitate cibernetică a Facebook. "Din acest motiv am intervenit", a precizat el.

Organizatorii campaniei saudite încercau să treacă drept media locale şi abordau subiecte precum prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, viziunea sa politică, succesul armatei saudite în Yemen şi critici şi acuzaţii împotriva ţărilor vecine, în special Iran, Qatar şi Turcia.

Printre exemplele făcute publice de Facebook este un cont de Instagram numit "Viaţa lui Mohammed bin Salman" care a postat în noiembrie o fotografie cu prinţul saudit sărutând un bărbat rănit la cap într-un spital, prezentat ca şi cum ar fi fost soldat. Legenda imaginii făcea apologia prinţului, despre care se spune că saudiţii "îl iubesc ca pe propria familie".

"Lucrăm constant pentru a repera şi a pune capăt acestui tip de activitate, pentru că nu vrem ca serviciile noastre să fie utilizate pentru a-i manipula pe oameni. Suprimăm aceste pagini şi conturi din cauza comportamentului lor, nu din cauza conţinuturilor publicate", menţionează Facebook, care a blocat mai multe campanii de manipulare, dintre care una iniţiată din Iran în ianuarie.

Peste 13,7 milioane de conturi urmăreau paginile campaniei din Egipt şi Emirate şi circa 1,4 milioane pe cele ale campaniei saudite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...