CONTACT

FOTO Din isprăvile polițiștilor prahoveni sau când cuvântul „analfabet” îți poate aduce o amendă!

Fondul lexical al limbii române este unul foarte dezvoltat, dar, din păcate, neînțeles suficient de către toți vorbitorii. Așa se face că folosirea anumitor cuvinte îți poate aduce prejudicii, mai ales atunci când expresiile nu sunt înțelese suficient de către angajații statului.

Într-un litigiu familiar, polițistul chemat să aplaneze spiritele (deși conflictul nu avea nicio șansă să se lase cu bătaie) a emis un avertisment pe numele presupusului pârât pe motiv că i-a adresat celei cu care era în conflict cuvinte precum…"analfabetă"!!!!

Mai mult, omul legii scrie în procesul verbal că….expresia a stârnit…indignarea celei căreia ii era adresată. Seamănă mult cu bancurile cu Garcea și ne declarăm și noi indignați de faptul că polițiștii pierd timpul cu astfel de conflicte în loc să cerceteze adevărate probleme ale Ploieștiului.

Sau poate că în municipiul reședință de județ nu mai există niciun fel de alte încălcări ale legilor și am început să sancționăm…cuvinte precum…"analfabet" .

Apropo, domnu' polițist ați accesati dexonline ca să vedeți ce înseamnă "analfabet" ?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Miodrag Belodedici, invitat special la o nouă întâlnire din seria Spirit de Campion Educat

Spirit de Campion Educat este mai mult decât un...

Plata alocaţiilor se va face mai devreme în februarie

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) informează...

Doi muncitori s-au electrocutat la Strejnicu, a fost solicitat elicopterul SMURD

Un apel la 112 a anunţat faptul că o...

Pasagerii aeroportului Henri Coandă vor avea apă potabilă gratuită

Toţi pasagerii aeroportului Henri Coandă vor avea acces la...