Meciul dintre FC Argeș și Petrolul Ploiești ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 19.00, la Pitești. Datorită condițiilor meteo (ceață intensă) arbitrii au decis amânarea partidei pentru duminica ora 12.00
Aproximativ o mie de fani ai Lupilor Galbeni au făcut deplasarea pentru a-și încuraja echipa, într-un meci cu tradiție, mai ales că echipa piteșteana este un contracandidat la promovare.
Știrea apărută în întreaga mass-media cu fanii ploieșteni culcați pe asfalt a generat multe polemici majoritatea acuzând fanii respectivi
Ceea ce nu a spus nimeni este faptul că acești fani au făcut sacrificii pentru a-și susține echipa, alocând timp și bani și s-au văzut în situația să repete efortul și a doua zi.
La aflarea hotărârii de a se reprograma partida, membrii galeriei ploieștene au decis să mai întârzie 30-40 min langa autocare cu intenția de a hotărî de comun acord cum vor face deplasarea de a doua zi sau daca vor rămâne la Pitești
Cum nu era prima dată când stăteau la o bere langa autocare fara a fi deranjați de forțele de ordine, au considerat ca nici acum nu va fi o problema. Dar se pare că Poliția din Pitești a fost de altă părere și în loc să demonstreze de tact și înțelegere au trecut direct la manifestări de forță încercând să oblige fanii ploieșteni sa părăsească rapid orașul.
Cum aceștia se manifestau pașnic, iar atitudinea forțelor de ordine nu a făcut decât să îi irite majoritatea fiind și așa nemulțumiți de faptul că trebuiau să facă o cheltuială neprevăzută prin amânarea meciului, reacția ploieștenilor a generat imaginile apărute în presă unde apar fani întinși pe caldarâm că și cum aceștia ar fi fost infractori.
In concluzie se dovedește (a cata oară?) că MAI nu dispune de personal calificat pentru a gestiona o astfel de situație fără că niște oameni să fie umiliți și tratați că infractorii de drept comun.
Poate că a venit momentul ca reprezentanții MAI să renunțe la părerile preconcepute și să nu îi mai trateze pe membrii galeriilor (indiferent de echipa pe care o susțin aceștia) ca pe infractori de drept comun. Între suporteri sunt avocați, ingineri, profesori, oameni simpli, oamenii cu o anumită condiție materiale, care au în comun pasiunea pentru echipa iubita. Cheltuiesc bani pentru a-și încuraja echipele, îi ceartă pe fotbaliști atunci când greșesc, dar nu e niciun motiv ca aceștia să fie tratați ca pleava societății!