CONTACT

Un președinte cu explozie întârziată

Deși Marius Stan a fost prezentat ca președinte al clubului Petrolul din vară, umbra predecesorului său Cristian Nicolae Vlad a continuat să bântuie acest club cu girul partenerului finanțator

Dacă ex-antrenorul Stoican a fost numit de către CNV fără stirea suporterilor,  iar “mărețele sale realizări” au fost puse in cârca lui Marius Stan, acum când în sfârșit preşedintele are toate pârghiile necesare de a conduce și prin aducerea lui Costel Enache (care ar fi trebuit sa vina încă din vara), cel care va răspunde este Stan, fapt asumat de altfel de domnia sa.

Ii urez lui Costel Enache multă baftă, atenție la construirea lotului și îl informez ca trebuie sa se pună la punct cu condiția fizică, deoarece dacă vom rata promovarea va bate recordul mondial de viteză!!!

Deasemenea, ţin să îl informez pe președintele Marius Stan de faptul că dacă prin absurd un anumit jurnalist din Ploiești (extrem de “ iubit” de o mare parte a fanilor petroliști)  va mai beneficia de privilegiul de a însoțit echipa in cantonamente GRATUIT, va fi deranj mare pentru conducerea clubului!

 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Halele Centrale din Ploieşti vor avea o hidroizolaţie nouă

Halele Centrale din Ploieşti au nevoie de o operaţiune...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...