CONTACT

Cum îi îngroapă Hale și Piețe pe micii comercianți ploieșteni!

Cei ce se ocupă de conducerea și administrarea Halelor Centrale din Ploiești nu pot sau nu vor sa înțeleagă situația actuala, gândindu-se desigur la bunăstarea proprie și nicidecum la chiriașii spatiilor comerciale din incinta Halelor, chiriași care le asigură salariile (deloc mici).

Mai exact un prieten care are închiriat un spațiu a primit somație sa își plătească chiria și utilitățile, deși în perioada 25 martie -15 aprilie a avut închis, obligat fiind de ordonanțele militare.

Din informațiile primite nu este singurul care a fost notificat deși din câte știu majoritatea chiriașilor au depus o garanție deloc mica la încheierea contractului de închiriere.
Măi baieti (și fete) care vă ocupați de Hale, voi v-ați însușit ce a hotărât guvernul p…ii ( pardon Orban) care între noi fie vorba este la fel de competent ca predecesorul său?

ATI auzit ca în perioada asta "TREBUIESC" SPRIJINIȚI investitorii nu beliți?

Dar cum majoritatea celor puși în funcții de conducere nu ajung acolo pe competență, ci sunt puși diverse prietenii de partid, nu este de mirare că doar atât vă duce capul!.

Poate cei din Consiliul Local sau adormitul primar Adi Dobre se vor sesiza și vor găsi o soluție pentru a nu îi îngropa direct pe micii întreprinzători, care își câștigă pâinea singuri, fără a cere ajutoare sociale de la stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...