CONTACT

Deputatul Grațiela Gavrilescu anunță înființarea Grupării parlamentare umaniste social-liberale

Deputatul Grațiela Gavrilescu, împreună cu alți 4 colegi parlamentari – deputații Steluța Cătăniciu, Vlad Popescu și Ana Loredana Predescu, respectiv senatorul Laurențiu Mihai – au anunțat înființarea Grupării parlamentare umaniste social-liberale. Cei 5 vor activa ca parlamentari independenți, afiliați Grupurilor parlamentare ale PSD.

Gratiela Gavrilescu este deputat de Prahova, iar la alegerile parlamentare a candidat pe listele PSD

În acest context, Grațiela Gavrilescu a declarat:
“Având în vedere valorile social-liberale pe care le-am promovat transparent în întreaga mea activitate politică și parlamentară, am decis, împreună cu acei colegi parlamentari care îmi împărtășesc afinitatea pentru social-liberalism, să formăm Gruparea parlamentară umanistă, social-liberală.

Doctrina umanismului pragmatic, care m-a determinat la începutul carierei mele politice să mă înscriu în Partidul Umanist, este de esență social-liberală, fiind complementară cu social-democrația.

Umanismul pragmatic acționează prioritar în două direcții fundamentale:

i. dezvoltarea semnificativă a clasei de mijloc, către o pondere de 70-80% din întreaga societate, la nivelul atins de state precum Germania, Franța sau Elveția – prin aplicarea concretă, la nivel legislativ, a principiului umanist fundamental “FII PROPRIUL TĂU STĂPÂN!”;

ii. combaterea eficientă a tuturor formelor de abuz cu care se confruntă cetățenii României – acționând sistematic pentru îndeplinirea obiectivului “STOP ABUZURILOR!”, asumat public în toate demersurile umaniste.

Noi, umaniștii,  considerăm că OMUL, cu atributele sale esențiale – DEMNITATEA, ONOAREA, CURAJUL – reprezintă valoarea centrală esențială într-o societate echilibrată și prosperă.”

În plan parlamentar, Gruparea umanistă social-liberală va susține proiectele depuse de umaniști în legislatura anterioară – ex. Fondul de Solidaritate dedicat tinerilor familiști care vor să achiziționeze o locuință; susținerea fermierilor și procesatorilor români; stimularea angajării experților pensionari de către firmele private  – și va iniția, în noua sesiune parlamentară, un pachet legislativ dedicat dezvoltării clasei de mijloc, legi care sperăm să se bucure de o largă susținere în Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...