Primul care a atras atenția asupra caracterului lui Valeriu Răchită a fost jurnalistul Dragoș Pătraru în anul 2012! Pătraru a dezvăluit că Răchită încasa nu mai puțin de 10.000 de EURO de la Primăria Ploiești și asta într-o perioadă în care România trece printr-o gravă recesiune economică, iar salariile bugetarilor fuseseră tăiate drastic. Acest lucru nu a contat, iar Răchită și-a încasat liniștit bănuții publici și și-a adus și finul, Daniel Capră, în ecuația Petrolul!
Filmul finanţării Petrolului din bani publici, relatat, pas cu pas, de jurnalistul Dragoş Pătraru, era prezentat în anul 2015, de Ziarul Prahova:
"2008. Andrei Volosevici îl cunoaşte pe Vivi Răchită, chiar prin intermediul jurnalistului Dragoş Pătraru, iar prin Răchită vine la Petrolul şi Daniel Capră, cel care avea să ajungă în arest preventiv doar câţiva ani mai târziu.
Pătraru spune că „Petrolul nu a adus doar imagine pentru Volosevici, ci și bani pentru campaniile electorale ale PDL. Mulți bani. De unde? Din construcția unui stadion a cărei licitație a fost măsluită la modul grosolan, lucrarea fiind umflată cu peste 8 milioane de euro față de valoarea cu care firma de partid a lui Vasile Todosia, All Plan Construction, în asociere cu Alpine Bau, a câștigat licitația. Vreți să vedeți cum s-au dus banii publici în campaniile PDL? Căutați în contabilitatea celor de la All Plan și vedeți ce materiale electorale s-au achiziționat pe această firmă care avea să câștige, după ce Volosevici a ajuns primar, licitația pentru stadionul Ilie Oană.
2009. Anul în care se decide asocierea dintre Primăria Ploiești și SC FC Petrolul SA (deci, o firmă privată, pe acțiuni), în scopul susţinerii financiare a clubului, asociere care este prelungită timp de nici mai mult, nici mai puţin de trei ani! În tot acest timp, de la Primăria Ploiești au plecat către SC FC Petrolul SA aproape 18 milioane de lei.
2012. Noua administrație ajunge la concluzia că banii s-au acordat ilegal, că nu există suport legal pentru finanțare, iar consilierii locali şi primarul găsesc o altă cale de alocare a fondurilor, printr-un ONG. Iată ce declara Bădescu despre modalitatea de finanțare: „SC FC Petrolul Ploieşti este o societate privată, iar primăria nu poate să intervină în niciun fel. Legea nu ne lasă. Noi am încercat să reparăm o greşeală, aceea că, în vechea legislatură, a existat un contract de asociere între primărie şi o societate privată, constatat şi raportat de către Curtea de Conturi ca fiind unul cu prejudicii. Am recuperat o parte din bani, iar Consiliul Local Ploiești din această legislatură a dat o hotărâre prin care s-a stabilit că nu se mai poate finanţa o societate privată. În schimb, finanţăm o performanţă a unor oameni, pentru că banii nu s-au dus către SC FC Petrolul SA, ci au fost daţi drept premiere pentru jucătorii, antrenorii şi ceilalţi membri ai staffului tehnic care au luptat şi au câştigat Cupa României”. Așadar, pentru a nu mai exista discuții cu privire la destinația banilor și la cuantumul sumelor, se stabilește că va fi premiată doar performanța. Clubul putea astfel încasa în jur de trei milioane de euro dacă participa în cupele europene și lua Cupa României. Ceea ce se și întâmplă. Performanța, nu și toată plata.
Tot în 2012, în urma unui control efectuat la Primăria Ploieşti, Curtea de Conturi a constatat că, în mandatul lui Volosevici, în conturile firmei care a construit stadionul au intrat cu 400.000 de euro mai mult decât ar fi trebuit să datoreze Primăria."
"În 2011, ținta atacurilor lui Răchită era Cristi Vlad, pe atunci căpitanul Petrolului Ploiești.
Este important de amintit, însă, cine este Vivi Răchită și ce tangențe a mai avut cu sportul ploieștean. În noiembrie 2011, Răchită antrena echipa de fotbal Petrolul Ploiești, iar pentru acest lucru câștiga 10.000 euro, de la Primăria Ploiești. Ironic sau nu, în aceeași perioadă, Răchită făcea scandal că jucătorul Cristi Vlad câștigase, cu tot cu prime, 50.000 euro, în doi ani de contract, bani pe care antrenorul “uitase” că el i-a luat de la Petrolul doar într-un singur sezon. De altfel, cât timp Petrolul Ploiești s-a aflat în divizia B, Răchită încasa lunar 5.000 euro și prime duble, fiind la acea vreme cel mai bine plătit antrenor din istoria Ligii a doua.
“Răchită venise la emisiune ca să-l acuze pe Cristi Vlad, cu probe, că, în doi ani de contract, a ridicat de la Petrolul, cu tot cu prime, aproape 50.000 de euro. După două zile, aveam să aflăm că Răchită ia de la club 10.000 de euro salariu lunar (deci efortul lunar al Primăriei e undeva la 16.000 de euro), plus 3.600 de euro primă la victorie. Așadar, în acest sezon doar, după 14 etape, Răchită a luat de la club, cash, peste 50.000 de euro. Din bani publici! Știți ce-i ăsta? Un salariu decent! Știți de ce? Pentru ca managerul să nu pună botul la vreo șpagă! Mai tare de-atât nu se poate!”, scria jurnalistul Dragoș Pătraru, pe blogul său, în noiembrie 2011.
Iată cum Vivi Răchită, omul care nu a făcut nimic bun pentru echipa Petrolul cât timp a încasat banii aceștia, ci doar l-a adus pe Daniel Capră și a distrus astfel echipa, se ocupă din nou de sport!
În 2016, Vivi Răchită s-a aflat în spatele scandalului care îl viza pe marele campion Cătălin Burlacu, pe același model al scandalului îl care l-a târât pe fotbalistul Cristi Vlad în trecut, scria Ziarul Incomod.
Vivi Răchită, omul care încasa 10.000 euro pe lună, de la Primăria Ploiești, pentru că NU făcea nimic la echipa Petrolul, “latra” despre salariul lui Cătălin Burlacu de la CSM Ploiești, care practică sport și care a adus Cupa la baschet la Ploiești. Burlacu încasează, ca președinte onorific al Secției de Baschet a CSM Ploiești și ca jucător, 8.000 dolari lunar, adică aproximativ 7.200 euro."
În 2021, scenariul cu Răchită se repetă la Ploiești, cu omul de fotbal Adrian Teodorescu, ex șeful Secției Fotbal de la CSM Ploiești! Scandalul de la cei doi a plecat de la sms trimis de Răchită înaintea campaniei electorale: "Cu cine votezi?", îi îi Răchită lui Teo în august 2020. "Cu Ganea și Botez", răspundea Teodorescu, iar de la acest răspuns Răchită s-a dezlănțuit total împotriva lui Teo. Pentru că asemeni comuniștilor care au aruncat în închisoare pe oricine avea altă părere, Răchită nu admite că există cineva care recunoaște public că nu l-a votat pe Andrei Volosevici. Iar la Ploiești, să recunoști că nu i-ai dat votul lui Volosevici (nu contează că nu ai buletin de Ploiești, MUSAI trebuie să îl fi votat pe Volo) te transfomă în paria și vei fi bătut cu pietre în piața publică.
A urmat execuția politică a lui Teodorescu, deși în plină pandemie de coronavirus, când sportul a fost efectiv în moarte clinică în România, Teo a reușit performanța de a aduce în visteria CSM Ploiești aproape un miliard de lei vechi. A demonstrat că Secția Fotbal se poate autofinanța, iar acest lucru nu a fost pe placul niciunui dintre șefii CSM Ploiești. Doar așa se poate explica de ce nu au fost făcute demersurile de a încasa de la Unirea Urlați suma de 1500 de lei, în trei tranșe, bani proveniți din transferul unui jucător, transfer vizat inclusiv de AJF Prahova, dar pentru care CSM nu a emis facturile necesare pentru încasarea banilor. Și nici demararea recuperării grilelor de formare pentru alți jucători plecați la echipe de Liga a 2 a sau Liga a 3 a. (dar acest subiect il vom detalia în alt articol, în care vom publica incusiv documentele care demonstrează indolența celor de la CSM!!!)
Ca să justifice execuția politică a lui Adrian Teodorescu, Răchită a dat-o pe punctajul slab obținut de CSM la clasarea academiilor de fotbal. Uitând și că acest episod este foarte simplu de demontat:
– șeful Secției Fotbal nu are acces la computerele CSM Ploiești pentru a putea întocmi fișele jucătorilor și alte documente solicitate de FRF
– întocmirea dosarului a fost, anual, sarcina Șefului Structurii Sportive (la data depunerii dosarului funcția era deținută de Cristi Nica!!!)
– FRF cere pentru obținerea punctajului maxim ca antrenorii să aibă contracte pe perioadă nedeterminată! La CSM contractele antrenorilor se reînnoiesc din lună în lună!
– deși CSM avea un contract de colaborare cu medicul Mircea Miu, contractul nu a fost adaugat în dosarul trimis la FRF,
– în dosar nu au fost anexate documentele privind bazele sportive deținute de CSM (stadionul Ilie Oană și baza sportivă Lukoil)
– la data depunerii și întocmirii dosarului pentru licențierea Academiei CSM, antrenorii, inclusiv sefii de sectie, erau în somaj tehnic fiind perioada stării de urgență;
– în plus, la data depunerii dosarului, Adrian Teodorescu, șeful Sectiei Fotbal era în concediu medical, având probleme mari de sănătate. Concediile medicale nu au fost operate în registrele CSM Ploiești, în urma refuzului Luminiței Albu, contabila șefă a CSM, care a motivat că…antrenorii nu au dreptul la concediu medical. Nu contează că ești mort și împăiat, la CSM nu ai voie să te îmbolnăvești și punct!
-dosarul Academiei CSM a fost depus la FRF de către Mihai Albu (la acel moment nu mai ocupa postul de Șef Structură Sportivă, ci era șeful Sălii Sportului Olimpia!).
Vom continua acest articol în zilele următoare, când vom publica documente incediare care demonstrează că de fapt, venirea lui Răchită la CSM Ploiești are mai multe dedesupturi politice și financiare….