CONTACT

VIDEO Dani Chiriță a vorbit la as.ro despre cum este hărțuit de autoritățile locale! Cine vrea să îi închidă școala de fotbal?

Dani Chiriță, Legenda Lupilor, a fost invitatul lui Cătălin Oprișan la emisiunea AS.RO LIVE. Kiru a depănat amintiri senzaționale din cariera de fotbalist (a fost primul fotbalist român care a jucat în Rusia), dar a povestit și de modul în care este hărțuit de câteva luni de către reprezentanții autorităților locale. Dani Chiriță a mărturisit că este convins că toate notificările de evacuare din baza sa sportivă și tot felul de alte hârtii pe care le primește au la bază faptul că în campania electorală a îndrăznit să își exprime public susținerea pentru un anumit candidat.

Chiriță a povestit cum a fost înșelat de Vivi Răchită cu o sumă de bani. "M-a chemat la birou. Kirule hai să stăm de vorbă. Știam că este o problemă. Când era de bine îmi spunea finule, iar când erau probleme mi se adresa cu Kirule. Mi-a zis că trebuie să reziliem contractul, că se dorește altceva. I-am spus că mai am de luat niște bani, vreo 3000 de euro. Mi-a zis că nu e nicio problemă. Când vin banii de la Primărie, o să îi primesc. La finalul campionatului am sunat….Vreau și eu banii. Mi-a zis că nu se mai pot lua banii, pentru că rezilierea a fost semnată înainte și nu mai am dreptul. Ulterior, un prieten l-a sunat să îl întrebe de ce a făcut acest lucru. S-a ofuscat și de atunci a început un război cu mine, pe care nu îl înțeleg", a spus Dani Chiriță, la as.ro

"Acum s-a reîntors într-o funcție susținută politic. El când are sprijin politic în spate este alt om. Face numai rău. Parcă seamănă cu…Napoleon. E o vorbă Da-i putere unui om simplu, ca să îi vezi adevăratul caracter. Îi deranjează baza mea sportivă de la Ploiești. Am luat un teren de la zero. Am tras gaze, lumină, am contruist vestiare. Am băgat acolo aproape un milion de euro. Banii mei munciți în fotbal, i-am investit acolo. Înainte de pandemie aveam 400 de copii, din păcate acum abia mai avem vreo 180 de copiii care vin la fotbal", a declarat Kiru

"Din păcate, nașul meu a prins iar o funcție politică. La primărie a venit domnul Volosevici. Toată lumea știe că și acum 10 ani, Răchită a fost în aceeași barcă politică. Dl Volosevici s-a supărat pe mine pentru că am susținut un om care avea un proiect sportiv interesant. Eu nu fac politică, susțin oamenii nu politicienii. Acum Răchită având funcție de șef la CSM Ploiești a început cu șicanele. M-am trezit cu 4 procese în doar câteva luni. În plină pandemie să fii nevoit să plătești taxe de timbru de peste 200 de milioane de lei la un singur proces este ceva. Sunt nevoit să aduc acte, să demonstrez că au fost banii mei, deși toată lumea cunoaște documentele și istoria bazei sportive. Am plătit peste 10.000 de euro taxe de timbru în doar câteva luni. Banii ăștia puteam să îi folosesc pentru copiii care vin la fotbal.", a mai afirmat Kiru.

Legenda Lupilor a mai afirmat și că de când a revenit pe funcția politică de la CSM Ploiești, managerul Răchită a început un adevărat război cu toți cei care i-au criticat activitatea. El a dat exemplul lui Iulian Cojocaru, antrenorul la Petrosport și în același timp referent zonal al FRF și antrenor al echipei naționale U15, care s-a trezit, pur și simplu, dat afară de pe terenurile din Parcul Municipal Vest. Astfel, Cojocaru a rămas fără ore de antrenament pentru copiii pe care îi antrenează și a trebuit să caute alte locații pentru a-și putea desfășura activitatea.

Declarațiile integrale alea lui Kiru făcute luni dimineață la Antena Sport (as.ro) le puteți urmări AICI:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...