Campionatul județean a fost reluat doar cu Liga a 4 a, în competiția care ar trebui să desemneze campioana Prahovei înscriindu-se doar patru cluburi.
Unul dintre ele este Petrolul 95 a lui Daniel Chiriță, iar echipa lui Kiru pare a fi favorita la barajul pentru promovarea în Liga a 3a.
Miercuri după amiază, fotbaliștii lui Kiru au întâlnit pe terenul de lângă Sala Sporturilor pe AFC Bănești-Urleta. Scorul de 2-1 a fost unul…mincinos, dacă ne raportăm la numărul de ocazii și la ratările echipei gazdă.
Oaspeții au avut o bară la scorul de 2-1, iar în rest apărarea condusă impecabil de Daniel Chiriță la 47 de ani a respins orice acțiune a oaspeților.
Cu victoria de miercuri, Petrolul 95 visează deja la barajul pentru Liga a 3, iar un asemenea meci ar însemna pentru Kiru o nouă provocare. Legenda Lupilor ar demonstra că poți juca fotbal la un nivel bun chiar și la o vârstă la care fotbaliștii au pus de mult ghetele în cui.
De la oaspeți l-am remarcat pe mijlocașul Claudiu Dumitrescu, care la 42 de ani rămâne un fotbalist adevărat, tehnic, abil în mișcări, el fiind cel care a provocat cele mai importante faze de atac ale celor din Bănești. Brigada de arbitri a fost condusă impecabil de Mihai Safta, care a demonstrat că își merită pe deplin locul de arbitru de Liga a 3 a.
Trebuie să remarcăm și organizarea impecabilă a meciului cu respectarea tuturor regulilor impuse de pandemia de coronavirus. Absolut toate măsurile impuse de Ministerul Sănătății au fost respectate, echipa gazdă asigurând dezinfectanții, măștile. Intrarea în baza sportivă a fost permisă doar câtorva persoane din stafful clubului.