CONTACT

Ce faci în weekend? Mergi la Târgul de Bunătăți și Dichisuri de la Sinaia!

După o perioadă îndelungată în care producătorii un au putut expune în cadrul târgurilor, de vineri până duminică, Târgul cu Bunătătți și Dichisuri îi aduce la Sinaia, chiar în centrul stațiunii.

TÂRGUL CU BUNĂTĂȚI ȘI DICHISURI  îi aduce la Sinaia pe producatorii autentici de preparate naturale sau tradiționale, pe meșterii populari și artiștii handmade cu produse de calitate făcute în cantități și serii limitate.

În Târg veți găsi produse speciale, realizate de oameni pasionați, cu trudă și multe sacrificii, care respectă clienții prin ceea ce oferă. Dar, mai presus de pricepere, pasiune și responsabilitate, contează bucuria și energia pe care fiecare dintre aceștia le transmit atunci când alegeți să gustați din preparatele lor sau când le admirați migala cu care au realizat produsele.

Începând de vineri dimineață veți descoperi la Sinaia bunătățile naturale ale producătorilor veniți de prin toată țara: brânzeturi și delicatese din carne de vită și porc, care mai de care mai gustoase și mai speciale, pastramă, dulcețuri, siropuri, compoturi, gemuri și multe feluri de zacuscă, vinuri speciale în ediție limitată, miere și deserturi turcești – baclavale, sarailii, halepuri, güzel, chiușcozi -, turtă dulce, covrigi și ciocolată de casă, prăjituri de casă sau plăcinte boierești.

Și cum găsiți de fiecare dată, la fiecare ediție, noutăți, de data asta vă îndemnăm să treceți să gustați fructe uscate, , așa ca în copilărie, făcute cu pasiune și respect pentru tradiții, în Buzău.

Artiștii târgului își vor prezenta creațiile printre care este imposibil să nu găsiți ceva care să vă facă cu ochiul, mai ales că se apropie Sf. Petru și Pavel: cosmetice naturale, bijuterii din pietre semiprețioase, obiecte de decor din hârtie sau pentru care s-a folosit tehnica șervețelului, ceramică pictată, îmbrăcăminte pictată și împâslită și marochinărie lucrată manual de meșterii secui.

Pentru că Târgul cu Bunatati și Dichisuri promovează alimente sănătoase, cu gust bun și bunul gust în armonie cu sinele, era obligatoriu să promoveze și mișcarea, ca element esențial al unui stil de viață sănătos. Așadar, sâmbătă, de la ora 10.30, sunteți invitați să participați la o sesiune GRATUITĂ, mixtă, de postural-pilates-yoga, sustinută de @Elena Furtuna, trainer si instructor de pilates postural, chiar în Parcul D. Ghica. Această sesiune este dedicată, în primul rând, sinăienilor, dar și turiștilor care vor vizita Sinaia în week-end.

Condiții de participare: https://fb.me/e/1ojgdgH13

Așadar, gust și bun-gust, stil de viață sănătos, la Sinaia, în week-end, la Târgul cu Bunătăți și Dichisuri.Vremea, în sfârșit, arată a vară, iar străzile Sinăii te îndeamnă la plimbări lungi în aer curat și verdele pădurii.

Evenimentul este  organizat în parteneriat cu Primăria Orașului Sinaia. 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...