Petrolul se întoarce! Cu tot cu suporterii săi inimoși!

De foarte mult timp  nu a mai arătat stadionul Ilie Oană din Ploiești așa cum a arătat marți seara, în timpul partidei dintre ACS Petrolul 52 și Craiova 1948. Și nu ne referim la starea gazonului sau la alte lucruri organizatorice. Ne referim la spectacolul tribunelor, la frumusețea scandărilor, la modul în care ploieștenii au înțeles să își încurajeze echipa favorită.

Dincolo de jocul din teren, Petrolul a demonstrat că trebuie să se întoarcă în Liga 1 pentru fani, pentru pasiunea suporterilor minunați care au demonstrat marți seara că știu să își încurajeze echipa chiar și atunci când este condusă de adversari.

Dar ceea ce știe puțină lume este că în spatele spectacolului tribunelor stau câțiva băieți inimoși care lasă totul deoparte din dragoste pentru Petrolul. Și când spunem totul, ne referim la familii, joburi, prieteni. Când e ziua de meci, nu există decât Petrolul!

Așa au făcut și marți, dar munca lor a început cu zile întregi înainte, când au făcut eforturi uriașe pentru a aduce cât mai mulți suporteri la stadion. Au dat telefoane, au făcut postări pe rețelele de socializare, au discutat cu oameni și…au reușit! 

Peluza Ilie Oană a fost plină, suporterii au scandat, au cântat, au aplaudat și și-au încurajat timp de 90 de minute favoriții. Ba mai mult, după golul celor de la Craiova, încurajările au fost și mai puternice, iar energia transmisă de fani s-a simțit și pe terenul de joc.

Și pentru că trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, vă spunem doar că nebunia din tribune de la meciul de Cupa României nu ar fi existat fără Robi și fără Sponsoru, cei doi care nu au plecat niciodată de lângă echipă, care nu s-au lăsat tentați de funcțiile politice, promise de actualii șefi ai orașului, și care au demonstrat că poți fi suporter înrăit și dacă ești onest și realist. 

Noi spunem doar atât: Bravo, Robi! Bravo, Sponsore! Marți, ne-am simțit pe Ilie Oană ca în vremurile bune! Ca atunci când jucam în cupele europene și Mutu nu era antrenor, ci jucător al Petrolului! 

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...