CONTACT

Restricții? Doar pentru fraieri! Consilierul viceprimarului Ploieștiului, convoacă o întâlnire despre Petrolul fix de la ora 19.00!

Rata de infectare în municipiul Ploiești a ajuns la 9,64 de cazuri la mia de locuitori. Există mai multe restricții decise în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar printre acestea se numără interzicerea circulației între orele 20.00 și 5.00. Mai mult și adunările se pot face în anumite condiții.

Restricțiile nu sunt recunoscute de Octav Preda, care se recomandă consilier personal al viceprimarului Ploieștiului, și nici de consilierul local liberal Dragoș Măchițescu.

Altfel, nu ne explicăm de ce au convocat o nouă întâlnire despre Petrolul (deja le-am pierdut șirul) la ora 19.00, în condițiile în care orice persoană (nevaccinată) ar trebui să se îndrepte spre locuința proprie pentru a nu risca vreo amendă. Sau poate că va fi o intalnire extrem de scurtă, de maxim 30 de minute, pentru ca regulile pandemice să nu fie încălcate. 

Cât despre oportunitatea unei întâlniri… între suporteri pare un pic fariseism să spui că chemi oamenii ca să stabilești (ce?) diverse lucruri, când tu ai un singur țel: asocierea între ACS Petrolul 52 și Primăria Ploiești! Atât! Ba nu, asocierea între ACS Petrolul 52 și Hale și Piețe SA, mai bine spus! 

Dar, necunoscute sunt căile Domnului, dar consilierul unui viceprimar are alte atribuții în fișa postului și ar cam trebui să respecte regulamentul funcționarilor din Primăria Ploiești!

PS. Suntem curioși cine va plăti chiria săli de conferință de la Stadionul Ilie Oană. Că doar, toata lumea are aceleași drepturi, dar și obligații! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crăciunul vine cu un cod galben de viscol

România va fi afectată de un episod de vreme...

Încă un dosar penal pentru un prahovean prins cu materiale pirotehnice. Poliţiştii avertizează că vor continua controalele

Avertismentele pe care poliţiştii prahoveni le-au lansat pentru perioada...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...