Din nou sunt valuri în jurul Petrolului. În cele aproximativ două săptămâni de pauză nimeni nu a zis nimic despre echipă și părea că lucrurile s-au liniștit. Dar, după un scenariu deja cunoscut, cu doar câteva zile înainte de reluarea campionatului încep presiunile. Revin întâlnirile convocate pe whatsapp, semn că șefii Primăriei nu vor să existe documente înregistrate oficial, un "ok" este interpretat ca o confirmare a prezenței la o discuție, iar răspunsul oficial este văzut ca o mare crimă.
Urmează replica clubul
ui ACS Pe
trolul 52, într-un comunicat de presă, în termeni destul de slabi, din punct de vedere al comunicării,dar care demonstrează că datoriile sunt infime și nu au cum să ducă la faliment. De fapt, datoriile către ANAF au fost eșalonate (așa cum se întâmplă cu majoritatea instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești- SGU, CSM sau TCE, spre exe
mplu. Doar că la instituțiile municipalității, datoriile către bugetul de stat sunt uriașe), iar datoriile către jucători sunt si acestea mici, reprezentânt doar 25% din valoarea unui salariu. Păi să ne aducem aminte că există echipe în Liga 1, la care jucătorii își iau salariile cam o dată la șase luni?
Dar dincolo de situația financiară a clubului, nu putem să nu observăm fățărnicia celor care aplaudau venirea lui Costel Lazăr la Petrolul, iar acum contestă dreptul acestuia de a reprezenta Lupii Galbeni. Schimbare totală de viziune în câteva luni…Sau poate că schimbarea de viziune are legătură cu saltul de la un…patron la altul. Pentru că respectivul personaj, care în prezent se prezintă peste tot drept consilierul personal al viceprimarului, în urmă cu vreo cinci ani se bătea cu pumnul în piept că Adrian Dobre va fi cel mai bun primar al Ploieștiului. Apoi în urmă cu un an, aplauda la scenă deschisă numirea lui Lazăr, iar acum a devenit, brusc, cel mai vehement contestatar al actualui președinte al ACS Petrolul 52.
E drept că fiind în orașul lui Caragiale, aici lucrurile se fac de tipul…curat-murdar, dar parcă e mult mai cinstit ca atunci când ai un interes personal într-o problemă să faci un pas în spate și să eviți să mai fii cu gura mare și să pozezi în cavalerul dreptății și în deținătorul adevărului absolut.
Păcat că oamenii au memorie scurtă, dar, din fericire, scrisul rămâne…
PS. Pentru că iar vor începe acuzațiile că sunt pesedistă, răspund înainte: sunt mult mai puțin pesedistă,decât este dl Preda penelist. Cât despre PNL, poate că ar trebui să deschidă gura în momentul în care va înțelege cu adevărat ce înseamnă acest partid, care nu a fost niciodată raiul oportuniștilor de doi bani, cum se întâmplă acum prin Primăria Ploiești!