CONTACT

In Honorem: Prof. emerit Nicolae Simache, omagiat, la Ploiești

 

Zilele Culturii Naționale din acest an au inclus, in programul de manifestari cultural-istorice din Ploiesti, și omagierea reputatului profesor emerit de istorie Nicolae Simache, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea sa.

Manifestarea a avut loc la Muzeul Judetean de Istorie – unde altfel putea avea loc, decât într-un muzeu! – cunoscut fiind faptul că marele dispărut a fost inițiatorul rețelei muzeistice din Ploiești, Buzău și Dâmbovița (fosta Regiune Ploiești).

Cu acest prilej,muzeograful Adrian Stan a făcut o amplă prezentare a prof.Nicolae Simache – cunoscut ca un ”dascăl de modă veche!”. Printre spectatorii prezenți la acest eveniment, s-au aflat si câțiva elevi ai Școlii gimnaziale ”Nicolae Simache” din Ploiești.

Locul nașterii sale a fost satul prahovean Cosmina de Sus, unde a făcut școala primară. A urmat, apoi, Liceul Sf.Petru și Pavel (actualul CN Ion Luca Caragiale) unde i-a avut colegi pe Nichita Stănescu, acad. Basarab Nicolescu (stabilit la Paris), Ioan Tomescu, Virgil Petrescu ș.a. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Drept a Universității București, aici obținând, în 1931, licența ”Magna cum laudae”.

Activitatea sa didactică, începută in anul 1932, este strâns legată de liceul ploieștean, de aici ieșind la pensie în 1969, cu un an înainte fiind numit ”profesor emerit”.

Relația dlui profesor Simache cu Nichita a fost una specială, de părinte spiritual, profesorul Simache solicitându-i elevului său  să își schimbe, urgent, numele din catalog: Nichita Stănescu in loc de Hristea Nichita:  ”Hristea e un nume de soldat mort la Mărășești!”.

Principala activitate a vieții sale a fost înființarea unor importante muzee, cele mai cunoscute fiind: Muzeul Ceasului – unic în sud-estul Europei, Muzeul județean de istorie, Casa Hagi Prodan (actuala casă de târgoveț)- toate din Ploiești, Muzeul ”BP Hasdeu” Câmpina, Casa domnească din Brebu, Conacul ”Bellu” Urlați, Muzeul ”N.Iorga” Vălenii de Munte, Muzeul Tiparului și Cărții vechi, din Târgoviște.

In semn de respect față de prof. N.Simache,  autoritățile locale i-au ridicat: un bust in curtea Muzelui Ceasului, iar în satul natal: o placă memorială la școală și un bust in centrul satului. 

În fotografiile alăturate: câteva dintre piesele expuse in Muzeul de istorie, prezentate de către muzeograful Adrian Stan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...

S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, cu un bilet de doar 12 lei

Un român a jucat un bilet simplu, de 12...

Peste 1000 de sancţiuni aplicate de poliţiştii prahoveni bicicliştilor şi pietonilor, doar în luna octombrie

Indisciplina în trafic a biciliştilor şi pietonilor prahoveni a...

Petardele şi artificiile au fost interzise la Ploieşti

Petardele şi artificiile nu vor mai putea fi folosite...