CONTACT

Neo Dermaskin- un reper important pe harta medicală a Ploieștiului!

Invitația Loredanei Chelba la un eveniment organizat la o clinică dermatologică mi s-a părut ușor ciudată, ca să spun adevărul. Nu mă omor după medicii dermatologi, nu am interacționat cu această specializare mai deloc (deși recunosc: uneori mă bate gândul să scap de cearcăne și de câteva riduri). Poate din comoditate, poate din faptul că nu am avut niciodată probleme cu tenul. Așadar, după ce m-am tot gândit la un motiv ca să refuz invitația Loredanei, am decis să trec totuși vreo 5 minute ca să bifez evenimentul. Îmi făcusem planul că merg, zâmbesc frumos, schimb două-trei vorbe cu diverși cunoscuți și fug la treburile mele. 

Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg, cam așa s-a întâmplat și cu evenimentul organizat de Loredana Chelba (un om care nu contenește să mă uimească cu energia ei) la clinica Neo Dermaskin. Am descoperit un medic extraordinar de cald, iar dacă vă doriți altceva mergeți să o cunoașteți pe dr Ana Fâcă. Pe mine m-a uimit în primul rând frumusețea doamnei, iar apoi liniștea pe care ți-o insuflă chiar de la prima vedere. Un om senin, plăcut, cald, așa cum ar trebui să fie toți medicii în anul 2022.

Acum nu știu dacă să vă scriu mai mult despre întâlnirea organizată de Loredana Chelba, care a reușit să adune o comunitate de oameni faini în jurul ei, sau despre minunile descoperite în treacăt la Neo Dermaskin. 

Vă spun doar că evenimentul a fost asezonat cu muzică live de saxofon, cu bomboanele celor de la Leonidas sau cu dulciurile celor de la Le BonBon. 

Cât despre aparatura de ultimă generație, procedurile medicale, echipa medicală, aflați direct de la clinică. Clinică situată pe str Avram Iancu din Ploiești. (în apropierea Centrului de Dializă și a Stadionului Ilie Oană). Noi vom mai merge în vizită pentru că ne-a plăcut prima întâlnire.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...