CONTACT

FOTO. CET Brazi trebuia să trecă în administrarea Primăriei încă din 2019! Soluția apei calde e în ograda lui Volosevici!

Problema furnizării apei calde în municipiul Ploiești nu ar fi existat dacă o hotărâre din anul 2019 ar fi fost pusă în practică. Vorbim despre HCL 62/ 2019 – privind transferul instalației de producere a agentului termic și a apei calde și a terenurilor aferente din domeniul Județului Prahova în domeniul public al Municipiului Ploiești! 

Hotărârea a fost avizată de Prefectura Prahova, dar venirea pandemiei de coronavirus și alte diverse probleme nu au făcut posibil transferul CET-ului. 

Interesant este că ideea a fost lansată de președintele CJ Iulian Dumitrescu în ședința CJ de îndată  organizată miercuri 3 august. Imediat, Volosevici a ieșit cu o declarație de presă susținând că nu crede că este legal, ca nu se poate să arunci cartoful fierbinte în responsabilitatea Primăriei Ploiești. 

Cu alte cuvinte, hotărârea de Consiliu Local există, iar transferul ar putea fi facut rapid, în doar câteva zile. Iar această hotărâre demonstrează că transferul CET-ului nu este ilegal, așa cum a declarat Volosevici într-o conferință de presă organizată miercuri seara la sediul Primăriei Ploiești

Oare, Andrei Volosevici, primarul jurist al Ploieștiului va cere hotărârea de consiliu din 2019 și o va pune în aplicare imediat? Nu de alta, dar are o responsabilitate uriașă în fața atât a alegătorilor săi, dar și a celorlalți ploieșteni! 

CITEȘTE HOTĂRÂREA 62/2019 AICI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...