Pe Vera am găsit-o într-una dintre comunele prahovene. Este una dintre milioanele de mame ucrainiene care și-au abandonat locuința și au fugit pentru a-și salva copiii.
Vera are 29 de ani, iar bebelușul ei avea doar șase luni când a izbucnit războiul în Ucraina. S-a mutat cu soțul ei într-un sat de lângă Odessa, fiind convinsă că în mediul rural vor fi mai protejați. Însă lucrurile nu au fost simple, pentru că Lena și familia ei au locuit timp de o lună, într-o casă fără acces la apă, electricitate și gaze.
„Ne-am dat seama că nu mai putem trăi așa. Și am decis că voi pleca în străinătate cu copilul meu”,povestește Vera, iar ochii îi sunt plini de lacrimi la amintirea greutăților trăite.
Pe 28 aprilie, Vera a reușit să se urce cu bebelușul într-un autobuz pentru refugiați, care a adus-o până la frontiera cu Republica Moldova. Acolo a fost întâmpinată de voluntarii care au ajutat-o să găsească un alt mijloc de transport până în România.
„Am călătorit 24 de ore… tot timpul pe scaun. A fost foarte greu pentru copil, pentru că a fost foarte cald în acea zi, plus transferurile. A fost foarte greu pentru mine. Voiam să dorm, dar copilul meu nu mai voia, așa că a trebuit să mergem mai departe”, își mai amintește Vera.
A ajuns în Prahova și a fost cazată într-o comună din apropierea Ploieștiului. A fost uimită de căldura cu care a fost întâmpinată în România.
„Am venit aici fără nimic. Am plecat de acasă cu un rucsac în care aveam laptele Liubei, două biberoane și câteva hăinuțe de schimb. Mi-au dat totul: pătuț, cărucior, țarc de joacă, haine, totul de la zero. Pur și simplu, nu aș fi putut să aduc aici nimic din toate astea”, spune Vera.
După primele săptămâni, lucrurile au început să devină liniștite pentru Vera. Vorbește de 2-3 ori cu soțul său la telefon. Și soțul și tatăl Verei au rămas în Ucraina. Dar Vera știe că ar fi extrem de periculos să se întoarcă la ei, iar România a devenit a doua ei casă.
Cea mai mare problemă a fost când Liuba s-a îmbolnăvit. A fost ajutată să ajungă cu micuța la spital.
„Copilul a răcit, așa că am apelat la voluntari, le-am explicat situația și au chemat o ambulanță și am ajuns la spital la Ploiești. I-au făcut un control complet, de la zero, i-au verificat temperatura. Apoi ne-au dat o rețetă”, mai povestește Vera.
S-a integrat în comunitatea locală din Prahova, acolo unde mai sunt încă șapte refugiați ucrainieni: două mămici și cinci copii. Se întâlnesc seară de seară și stau de vorba, amintindu-și despre ororile războiului.
Încă se gândește cu teamă la clipele trăite în Ucraina și la pericolul pe care l-a înfruntat pentru a-și salva copilul.
„Războiul este un lucru foarte rău și nu l-aș dori nimănui. Stăteam și îmi hrăneam copilul în prima zi. Și deodată au început împușcăturile, casa mea se zguduia, a fost foarte rău”, își aduce aminte Vera. „Sunt recunoscătoare că există oameni care te pot primi și ajuta, cu mâncare, tot ce este nevoie. Pentru că am venit fără nimic. Le mulțumesc mult”, continuă ea.
Vera este doar una dintre milioanele de mame din Ucraina care au fost nevoite să își abandoneze casele, pentru a-și salva copiii din calea războiului. Deocamdată rămâne în România și speră ca în curând războiul să fie doar o simplă amintire urâtă…
