CONTACT

Medlife Ploiești Spital Lotus Ploiești a colorat Parcul Municipal în roz, într-un eveniment marca Loredana Marin!

Roz a fost culoarea zilei în Parcul Municipal Ploiești, sâmbătă 1 octombrie, Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului la Sân. 

Iar energia Loredanei Marin a transformat evenimentul într-un plin de zâmbete. Alături de Loredana au venit nu doar   Spitalul Medlife Lotus Ploiești, dar și Denis Dochioiu (Life Yoga Center), băieții de la World Class Ploiești (singurii neîmbrăcați în roz), dar și Eden Dream Garden și Cora Ploiești.  

Ca ziarist cu o viață extrem de stresantă și de agitată recunosc că exercițiile de respirație ale lui Denis Dochioiu m-au făcut să mă deconectez pentru câteva momente de la alergătura mea cotidiană și mi-au prins extrem de bine. (le voi utiliza în fiecare dimineață pentru că sunt extrem de simple și de utile fiecăruia dintre noi)

A fost impresionantă declarația uneia dintre participantele la eveniment, declarație care a adus lacrimi în ochii tuturor celor prezenți: “Anul acesta cancerul mi-a răpit mama și sora, iar motivul pentru care eu sunt aici este că m-am ajutat”. 

Concluzia întâlnirii: Prevenția, liniștea psihică și sufletească, stilul de viață sănătos, toate la un loc pot salva vieți, la propriu. 

Dacă vreți să aveți grijă de voi, mergeți la ecografie și mamografie. Nu spuneți mie nu mi se întâmplă, nu lăsați pe mâine. Aveți grijă de voi ASTĂZI pentru că MÂINE s-ar putea să nu mai existe.  Din păcate, femeile în România  încă nu au mentalitatea de a avea grijă de ele, de a merge la control. Și desi cancerul de sân poate fi tratabil dacă este descoperit la timp, suntem pe primul loc în Europa la mortalitatea în această boală perfidă. 

Iar ceea ce este foarte important este că în toată luna octombrie, doamnele au o reducere de 30% la investigațiile pentru cancer la sân la Spitalul Lotus. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Proiectul prin care se propune interzicerea jocurilor de noroc în Ploieşti a fost publicat în consultare publică

Aşa cum  primarul Mihai Poliţeanu a anunţat,  interziverea jocurilor...

Coiful dacic, furat în Olanda, a fost găsit!

Coiful dacic de la Coțofenești a fost găsit. Coiful...

România a pierdut oficial procesul cu Pfizer, pentru achiziţia de vaccinuri anti-Covid

România a pierdut oficial procesul cu Pfizer privind achiziția...