Artem are 6 ani si a ajuns la Filipestii de Pădure la inceputul lunii aprilie, cu doar câteva zile inainte de Paste. Este din Odessa si a venit in România impreună cu mama si cu sora sa.
Este doar unul dintre cei 186 de copii ucrainieni inscrisi in scolile, liceele si grădinitele din Prahova, de la inceputul conflictului armat din Ucraina.
La vârsta la care băiețeii iti arată masinuta preferată, Artem iti povesteste despre război. Si te frapează sinceritatea unui copil mic.
„Prima bombă a căzut lângă blocul vecin. M-am speriat, mama plângea, sora mea era si mai speriată. Tata incerca sa ne linisteasca, să ne spună că e doar un joc. Dar stiu că era războiul despre care vorbeam la grădiniță”, povesteste Artem si in ochi i se poate citi teama.
Oxana, mama lui Artem, ne spune că a decis să plece la două săptămâni de la inceputul războiului. Inițial au crezut că se va termina repede si că civilii nu vor avea de suferit. Dar când blocul vecin a fost distrus de o rachetă au inteles că nu este o glumă si sunt parte a unui război pe care nu si l-au dorit. Are 35 de ani si doi copii mici. Anna, sora lui Artem, are 11 ani. La Odessa studia desenul si ii este dor de colegii ei de clasă. Oxana si-a găsit un loc de muncă in localitatea care i-a adoptat provizoriu. Lucrează intr-o fabrică de mezeluri si e multumită că poate să le asigure celor doi copii ceea ce au nevoie. Nu vor să plece spre Germania sau Polonia desi are rude acolo. Speră să se termine războiul si să se poată intoarce in sigurantă la sotul său.
Artem se uită zâmbind la noi si intervine in discutie. „Mama vrea inapoi la Odessa, dar eu nu plec de aici. Să vină tata să stea cu noi, pentru că mie imi este frică de război, iar aici este liniste. Bombele sunt rele si nu vreau să mai aud zgomotele alea”, ne spune pustiul.
Deja stie foarte multe cuvinte românesti si se intelege usor cu colegii de clasă. Este in clasa pregătitoare si este multumim că este in clasă cu incă un băiețel ucrainian, Mișa.
„Ne este greu cu limba română, dar matematica e usoară. Doamna ne ajută la teme si are grijă de noi”, spun cei doi băieți.
„A fost foarte greu să accept copiii ucrainieni in clasă. Reusim să comunicăm in engleză, dar cei doi băieți deja se descurcă in limba română. Am incercat să ii integrez in clasă, iar copiii i-au primit cu brațele deschise. Artem este extrem de vesel si de pus pe glumițe. Mișa este mai timid si mai serios”, ne-a povestit Andreea Cojocaru, invățătoarea celor doi.
Artem si Mișa sunt doar doi dintre cei șapte copii ucrainieni care invață in scolile din Filipestii de Pădure. Anna este in clasa a cincea si are dificultăți in a se intelege cu colegii de clasă. Cu profesorii foloseste foarte mult Google Translate si cel mai bine se descurcă la matematică si engleză.
Toti copiii ucrainieni stabiliți temporar in comuna prahoveană au la dispoziție un psiholog, vorbitor de limbă rusă.
Dar chiar dacă in România copiii au găsit liniste nu vor uita niciodată traumele trăite acasă, in Ucraina. Iar dacă mamele isi doresc să se intoarcă acasă, copiii nici nu vor să audă de asa ceva.
Vor liniste si pace, vor să se joace fără a le fi teamă de bombe si gloanțe.
In anul școlar 2022-2023, 3.036 de elevi și preșcolari ucrainieni sunt înscriși cu statut de audient în școlile publice și aproximativ 837 preșcolari și elevi înmatriculați cu statut de elev.
Material realizat cu sprijinul unei burse din cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței democrațiilor vestice ca reacție la războiul din Ucraina și la consecințele acestuia la nivel european și mondial” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România și Moldova.
