CONTACT

FOTO Averi pe spatele refugiaților ucrainieni! Lista băieților deștepți din Ploiești este deschisă de seful Poliției Locale, Cătălin Albu!

Unii oameni par a fi născuți în zodia smecheriei. Sau reiese din ceea ce se întâmplă prin administrația ploieșteană. Ultimul tun îl reprezintă banii din cazarea refugiaților ucrainieni. Bani frumoși, care au adus averi în buzunarele celor isteți sau mai bine spus celor care au putut să se orienteze rapid.

Tabelul centralizator al celor care încasează lunar bani din partea statului român pentru cazarea și masa ucrainienilor este plin de angajați sau rude ale angajaților Primăriei Ploiești sau din instituțiile subordonate municipalității. 

Lista este deschisă de Cătălin Albu, directorul Poliției Locale Ploiesti, care primeste bani pentru hrana si cazarea a trei ucrainieni. Gurile rele susțin că în apartamentul respectiv ar locui sora si cumnatul șefului de la Locală, dar vom reveni cu un articol special pe acest subiect.

Pentru că nu poți să plătești niște bani doar pe simple declarații, verificările pentru a confirma existența ucrainienilor sunt făcute de reprezentanții Poliției Locale, instituție condusă chiar de Cătălin Albu, soțul administratorului public al Ploiestiului Simona Albu și naș al primarului Andrei Volosevici. 

Verificările sunt făcute de reprezentanții serviciului de evidență a persoanelor din Poliția Locală Ploiesti, departament condus de Daniel Florea, care și el încasează bani pentru găzduirea și masa a 7 refugiați (vreo 12.000 de lei lunar!!) Daniel Florea, fost sef al SRI a fost declarat incompatibil de către ANI! 

Pe listele celor care primesc bani pentru găzduirea ucrainienilor fugiți din calea războiului îi regăsim și pe Aurelian Frusinoiu, preotul paroh de la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, pe Mircea Drăghici, directorul de marketing al clubului Petrolul, dar și pe Dan Gâdiuță, nu știm dacă este vreo rudă a Cristinei Gâdiuță fosta sefă de la SPCLEP, in prezentă sefă a Direcției Juridice din Primăria Ploiesti. (domnul incasează o sumă frumușică: 35.000 lei/lunar). 

În total, statul român a decontat pentru cazarea si masa refugiaților cazați în Ploiesti suma de 727090 lei. 

Vom reveni cu amănunte pentru că lucrurile sunt extrem de interesante. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...