CONTACT

FOTO Continuă scandalul în CSM Ploiești. Secretara mutată pe un post neconform studiilor sale! Un angajat atrage atenția asupra hărțuirii permanente

Nu este liniște în CSM Ploiești. Deși clubul ar trebui să impresioneze prin rezultate obținute în competițiile sportive (extrem de puține, de altfel), în ultima perioadă nu se aud decât scandaluri. Angajarea unor personaje apropiate primarului Andrei Volosevici și comportamentul neadecvat unei instituții publice al acestora a transformat CSM-ul într-o scenă de război de guerilă. 

După ce mai mulți angajați (cei curajoși am putea spune) au semnat un document intitulat PROTEST, trimis tuturor consilierilor locali, în CSM Ploiești a început vânătoarea de vrăjitoare. Și nu împotriva celor care au transformat instituția într-o feudă proprie, ci împotriva celor care au avut curajul să prezinte opiniei publice o situație anormală.

CITESTE SI  Protest al angajaţilor CSM Ploiesti impotriva unui metodist

Angajările pe genunchi, ale unor persoane care nu au nicio legătură cu sportul au dus la o situație tensionată, imposibil de controlat.

Mutări pe posturi neconforme studiilor

Și pentru că tunurile financiare care se pregătesc trebuie să iasă ca la carte, șefii CSM s-au gândit că e bine să se protejeze prin eliminarea oamenilor care …gândesc. Așa că secretara clubului a primit o dispoziție de mutare la un alt departament. Fără nicio explicație… Maria Simion, cea căzută în dizgrația echipei Lia Ilie- familia Scoruș, a primit o dispoziție de mutare la serviciul financiar contabil. Dar ce te faci, când respectivul angajat nu are studiile necesare postului pe care este transferat?  

Nu comentăm faptul că decizia de mutare a Mariei Simion este plină de greșeli de limbă română pentru că probabil cel care a redactat-o a fost prea grăbit să execute un ordin. Al cui? Vom afla în perioada următoare! Pe surse sau oficial! 

Protest public pe rețelele de socializare

Abuzurile din CSM Ploiești au fost prezentate într-o postare publică pe rețelele de socializare de către Cristi Ioniță, angajat la departamentul achiziții al clubului. Ioniță este și el în dizgrația oamenilor primarului Volosevici pentru simplul motiv că nu știe să fie umil și spune lucrurilor pe nume. Adică, refuză să semneze documente dorite de „smecherii” primarului pentru simplul motiv că nu respectă legile.  Publicăm integral textul protestului funcționarului de la CSM Ploiești și așteptăm reacția instituțiilor abilitate să cerceteze astfel de abuzuri. Nu de alta, dar poate vom auzi zăngănitul cătușelor prin CSM Ploiești…

 

„Trag un semnal de alarmă să se înceteze cu hărțuirea și intimidarea angajaților, in institutiile publice !

Nu mă voi opri până nu se va termina cu aceste abuzuri !

 

    Clubul Sportiv Municipal 

        este al ploieştenilor, 

susţinut din banii ploieștenilor.


Nu al ClanuluiScorusică in frunte cu Managerul ( ba consilier, ba antrenor, ba viitor fondator academie de fotbal, idee furată din altă parte )

Eu sunt cel care a avut curajul să nu ASCULTE și să nu EXECUTE ordinile date de MANAGERUL ( ClanuluiScorusică ) care stătea/ședea pe scanul din biroul directorului general.

Directorul general este liderul de drept al Clubul Sportiv Municipal, nu altă/alte persoană/ne care face/fac parte din CLAN.

Am fost unul din cei nouă (9), care a semnat un protest depre o persoană care se comportă provocator cu noi. ( Noi, colectivul Clubului Sportiv Municipal Ploiesti, alcatuit atât din personalul angajat cu contract individual de munca, cât și cel cu contract de activitate sportivă. ) Persoana mai sus menționată este angajată ca metodistă, funcție posibil creată pentu … ( ClanulScorusică ) 

Cu toate piedicile care mi-au fost puse încă din anul 2022, in data de 17.02.2023, am reusit să mă înscriu/particip la un concurs pentru ocuparea unui post de SEF SERVICIU FINANCIAR CONTABILITATE. ( vezi articolul https://actualitateaprahoveana.ro/…/45762-concurs-cu… )


Pot spune că, dacă ai curajul să te împotrivești CLANULUI sau să vorbești public, la scut timp ești hărțuit și discriminat in INSTITUȚIA PUBLICĂ.

Din anul 2021 eu sunt hărțuit moral și discriminat in această instituție, de către Managerul cu echipa de fotbal fantomică cât și de restul ClanuluiScorușică. 

Acest CLAN coordonează activitatea atât direct cât și indirect a clubului susținut din banii noștri,ai Ploieștenilor.

Mitul CLANULUI este că are un “sistem de protectie întărit“ la nivelul Primăriei Ploiești cât și in cadrul altor instituții.

Ce putem face noi, pentru a OPRI acest CLAN și să sperăm ca acest mit nu este adevărat?

Cu mic, cu mare, să ne unim și să ieșim public spunând o dată lucrurilor pe nume, adevarul depre ceea ce se întâmplă in INSTITUȚIA PUBLICĂ.

Haideți să nu mai fim ghiocei in fața lor și să nu mai ascultăm minciunile acestui grup de oameni intovărașiți ( CLAN ) și să le reamintim pe această cale :

“Clubul Sportiv Municipal Ploiesti este o structură sportivă de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploiești”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...

Pacienții cu boli cronice scapă de biletul de trimitere! Pot merge direct la specialist

Pacienții cu boli cronice scapă de biletul de trimitere!...

Incendii de vegetație uscată în totiul nopții, în Prahova!

Incendii de vegetație uscată în totiul nopții, în Prahova!...