CONTACT

Holocaustul din România, în benzi desenate realizate de elevi. Trecutul se vede în prezent

 

Trecutul se întoarce și ne afectează prezentul. Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai sângeroase din istorie, dar trecerea timpului îi face pe unii dintre contemporanii noștri să uite sau să ignore ororile care au distrus destinele a milioane și milioane de oameni.

Orori care au avut loc aici, printre noi, lângă noi.

Știai, de exemplu, că la începutul lui iulie 1941, bărbaţii evrei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani din Ploieşti au fost închişi în 80 de imobile, duși la un centru de recrutare și apoi trimiși pe jos spre lagărul de la Teiş, din judeţul Dâmboviţa, în apropiere de Târgovişte?

Imagini din trecut. Holocaustul din România” este un proiect care ne apropie de experiențele trăite de evrei și romi în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut ALTFEL.

Joi, 15 iunie 2023, vă invităm să descoperim poveștile de viață din perioada Holocaustului, ale evreilor și romilor din Prahova.

Vom începe la ora 17.00, la Palatul Culturii din Ploiești, Sala „Marea Unire”, cu un dialog despre istorii locale, și vom continua de la ora 18:30, în Parcul Central, zona ansamblului monumentul „I.L. Caragiale”, cu inaugurarea expoziției de bandă desenată la realizarea căreia au contribuit elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Nichita Stănescu” din Ploiești.

Dezbaterea va fi susținută de către Ion M.Ioniță, jurnalist și redactor șef al publicației de profil Historia, Alexandru Florian, director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Ana Bărbulescu, doctor în sociologie la Universitatea din București și cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, și Alexandru Niculescu, reprezentantul elevilor din Ploiești care au contribuit la realizarea benzilor desenate.

Moderator: Flavia Drăgan, jurnalist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...

S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, cu un bilet de doar 12 lei

Un român a jucat un bilet simplu, de 12...

Peste 1000 de sancţiuni aplicate de poliţiştii prahoveni bicicliştilor şi pietonilor, doar în luna octombrie

Indisciplina în trafic a biciliştilor şi pietonilor prahoveni a...

Petardele şi artificiile au fost interzise la Ploieşti

Petardele şi artificiile nu vor mai putea fi folosite...