CONTACT

FOTO/ VIDEO Ploiești: Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO, a lansat „Bătălia pentru viitorul României”


 

Într-o Românie în care mitocănia e la rang de cinste, Mircea Geoană poate fi alternativa care ar schimba total percepția asupra clasei politice din țara noastră.

S-au convins prahovenii care au participat la lansarea volumului, eveniment moderat de jurnalistul Marius Nica si organizat cu sprijinul Asociației Proiectul România 2030, Editurii Litera și a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești.  Iar în sală am văzut un altfel de public. Oameni eleganți, cu o carieră solidă în spate, persoane interesate de problemele reale ale României.

S-au discutat teme interesante pentru politica internă și pentru cea externă, iar Mircea Geoană a evitat (din nou) să răspundă clar întrebărilor legate despre o posibilă candidatură a sa la președinția României.

A vorbit în schimb despre NATO, despre importanța celui mai amplu exercițiu militar care va avea loc în Polonia în perioada următoare. Referindu-se la pregătirea armatei române pentru un eventual conflict, Mircea Geoană a subliniat importanţa exerciţiilor militare în descurajarea unui potenţial adversar. "Când auziţi de exerciţii, să nu deveniţi preocupaţi.

E bine că facem acest lucru pentru că cea mai bună apărare este descurajarea unui potenţial adversar. Ceea ce sper pentru România  este ca din această investiţie mai mare să putem să asistăm la o renaştere a industriei de apărare şi de dublă întrebuinţare în România. E păcat să nu încerci să creezi joburi, să nu creezi un ecosistem de inovare în jurul zonei de apărare", a afirmat oficialul NATO.

La finalul evenimentului, timp de aproximativ o oră,  secretarul general adjunct al NATO a oferit autografe tuturor celor prezenți.  

Trebuie menționat că prezența la Ploiești a înaltului oficial NATO a fost posibilă datorită conferențiarului universitar Mihai Apostolache, unul dintre prietenii lui Mircea Geoană.


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...