CONTACT

Funcționari din Primărie, reținuți în dosarul White TOWER! Direcția de Dezvoltare Urbană a Primăriei Ploiești decapitată!

Nouă persoane au fost conduse la audieri după descinderile procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Primăria lui Andrei Volosevici.  Senin, edilul a organizat ieri o pseudo conferință de presă, la braț cu prefectul Virgil Nanu, încercând să arate public că nu îi pasă de ceea ce se întâmplă. Puțin forțat exercițiul său de imagine, iar edilul în stilul caracteristic le-a spus ziaristilor că „primarul nu are de unde să știe ce face femeia de serviciu”. Doar că procurorii nu veniseră să verifice modul în care își desfășoară activitatea doamnele de la curățenie, ci decapitau poate cea mai importantă direcție din Primăria Ploiești: Direcția Generală de Dezvoltare Urbană (în traducere Direcția de Urbanism), adică locul unde sunt făcuți pașii pentru imaginea municipiului…sau asa ar trebui…

În urma perchezițiilor de joi, nouă persoane au fost conduse la audieri, au fost ridicate documente și computere. Astăzi a venit vestea bombă: Pentru început trei persoane au fost reținute! Vorbim despre șefii Direcției. Rita Neagu, directorul adjunct al Direcției, Lucian Bălescu, șeful Serviciului Verificare și Controlul Documentații Publice, dar și o a treia persoană, a cărei identitate nu a fost dezvăluită. Toți trei vor merge în fața instanței cu propunere de arest preventiv.

Iar surse juridice susțin că vor exista propuneri de arest preventiv pentru cel putin încă trei persoane.

Grav este că în acest moment, la Ploiești, nu mai poate fi emis niciun act în domeniul urbanismului, iar primarul încă este liniștit și continuă să aibă reacții copilărești la o problemă care afectează grav imaginea municipiului.

Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti,  „în perioada 2018 – 2022, un dezvoltator imobiliar din Ploiești a edificat un imobil cu destinația de locuințe colective, în municipiul Ploiești, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și a documentațiilor tehnice aferente, încălcând totodată regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal, fiind construit un etaj în plus, cu 30 apartamente. Ulterior, pentru intabularea imobilului, mai multi funcționari publici din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul urbanismului și cadastrului, au întocmit în fals o serie de documente care atestau recepția lucrărilor de construcție, pe care dezvoltatorul imobiliar le-a folosit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară. Totodată, dezvoltatorul imobiliar a încheiat o serie de promisiuni și contracte de vânzare-cumpărare, prin care a indus în eroare cumpărătorii, de la care a încasat contravaloarea a 24 apartamente, deși acestea erau construite și intabulate ilegal, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 705.000 euro. În urma cercetărilor declanșate, în anul 2023, reprezentanții autorităților locale au dispus aducerea construcției la forma autorizată, respectiv desființarea celor 30 apartamente edificate ilegal”.

Aceeasi sursă precizează că se fac cercetări:  

– față de reprezentanții dezvoltatorului imobiliar pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de complicitate la fals intelectual, infracțiunea de uz de fals, 2 infracțiuni de uz de fals în formă continuată (cu câte 15 acte materiale), fals în declarații, 8 infracțiuni de înșelăciune,

– față de 4 funcționari publici pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și 8 infracțiuni de complicitate la înșelăciune,

– față de 2 funcționari pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de fals intelectual și 8 infracțiuni de complicitate la înșelăciune,

– față de alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals intelectual și complicitate la înșelăciune.

Ploieștiul este blocat în acest moment, iar primarul Andrei Volosevici, asemenea unui dependent, continuă să nege realitatea. Deși Direcția de Dezvoltare Urbană este în subordinea sa directă!

De ce oare atâta liniște? 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Aglomeraţie pe DN 1, în zona Posada şi în Buşteni

Drumul Naţional 1 este foarte aglomerat, duminică, pe mai...

Ion Iliescu, în stare gravă, la spital

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a...

FOTO/ VIDEO Eveniment fotbalistic de top pe stadionul Ilie Oană din Ploiesti 

Sapte goluri au fost înscrise pe stadionul Ilie Oană...