CONTACT

Probleme pentru primarii și consilierii locali care schimbă partidul pentru alegerile comasate!

Comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele va genera o problemă care reprezintă o premieră pentru România. Vom avea primari si consilieri locali care vor mai avea aproximativ patru luni de mandat, înainte ca noii aleși să îsi preia funcțiile.  

Cu siguranță vor exista primari realeși, dar și situații în care localitățile vor avea alți edili. O situație atipică, iar nicio lege nu îl poate obliga pe primarul care nu a mai fost reales de comunitate să angajeze datorii uriase pentru administrația locală respectivă (spre exemplu), îngreunând sarcina urmasului său.  

O situație dificilă, iar după cum spun juristii o problemă la limita legii electorale pentru că politicienii au schimbat regulile în timpul jocului.  Sefii partidelor de la guvernare nu văd nicio problemă, ba mai mult se pregătesc să relegifereze traseismul politic.

De altfel, la Ploiesti este binecunoscut faptul că după ce a fost ales ca reprezentant al PNL, Andrei Volosevici a sărit în barca "ciumei roșii", în condițiile în care discursul său în campania electorală precedentă a fost bazat fix pe lozinci anti PSD. 

Nicolae Ciucă, liderul PNL nu vede nicio problemă în comasarea alegerilor, chiar dacă sunt ceva probleme legislatice: ”Rămân câteva luni de mandat pe care în conformitate cu prevederile legii, actualii primari aleși în funcție trebuie să își ducă mandatele până la capăt. Și atunci este nevoie de o corelare între ceea ce însemană alegerea la 9 iunie, ducerea mandatului până la final și trebuie să ne referim și la faptul că în România, alegerile locale au avut loc în luna iunie și odată cu pandemia s-a produs acest decalaj”.

Ciucă a anunțat că urmează modificarea Codului Administrativ, răspunzând unei întrebări care dorea să lămurească problema  primarilor si consilierilor locali care schimbă partidul și, potrivit actualelor prevederi ale legii, ar trebui să îsi piardă mandatul.

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat că va fi modificată legea deoarece: ”Nu putem opri dreptul de a alege sau de a fi ales”. 

Cu alte cuvinte în câteva zile vom asista din nou la…migrația alesilor locali, deja existând mai multe zvonuri de schimbare a bărcii. Campioni se pare că ar fi cei de la PSD Prahova, care disperați deoarece scorul sefului organizației județene Virgil Nanu este extrem de mic cam în toate sondajele, încearcă să aducă întăriri în primul rând din zona oamenilor cu oarece carismă si influență în zonă.  

De altfel, consilierul local Gheorghe Sîrbu, susțin surse politice, a fost deja ofertat cu un loc 6 pe viitoarea listă de consilieri a PSD Ploiesti.E drept că acelasi Sîrbu ar putea obține si locul doi pe lista partidului SOS, al Dianei Sosoacă. 

Problemele prezidențialelor 

O altă problemă o reprezintă si devansarea alegerilor prezidențiale. Acestea nu vor fi comasate cu parlamentarele, ci doar mutate mai devreme. 

Conform unei postări a liderului Partidului România în Acțiune, profesorul universitar Mihai Apostolache, prezidențialele vor fi devansate din încercarea de a opri o candidatură a lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO la cea mai amre funcție din statul român. 

"Adevarata știre de ieri seară nu este comasarea alegerilor locale cu cele europene, ci organizarea mai devreme fata de termenul legal a alegerilor prezidențiale.
PSD și PNL au anunțat că vor organiza alegerile prezidențiale în luna septembrie. De ce fac asta?
De teama unei eventuale candidaturi a lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, la alegerile prezidențiale, al cărui mandat în fruntea NATO se încheie în luna octombrie.
Dar să nu uităm proverbul: De ce ți-e frică, nu scapi!'
, a scris Apostolache. 

Calendar alegeri 2024:

Alegeri locale și europarlamentare (comasate): 9 iunie

Alegeri prezidențiale (două tururi): septembrie. Perioade: 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii.

Alegeri parlamentare: 8 decembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Aglomeraţie pe DN 1, în zona Posada şi în Buşteni

Drumul Naţional 1 este foarte aglomerat, duminică, pe mai...

Ion Iliescu, în stare gravă, la spital

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a...

FOTO/ VIDEO Eveniment fotbalistic de top pe stadionul Ilie Oană din Ploiesti 

Sapte goluri au fost înscrise pe stadionul Ilie Oană...