CONTACT

Un bărbat prins băut la volan de trei ori într-o singură zi! Noroc sau ghinion?

Unii ar putea spune că este noroc curat, alții că este ghinion. Cert este că un bărbat care a insistat să conducă mașina desi era beat turtă a fost oprit de trei ori la rand, în aceeași zi, de oamenii legii aflați la datoriie. Astfel, i-a fost salvată viața, la fel ca și celorlalți participanți la trafic cu care ar fi putut avea accident.

Situația neobișnuită a avut loc în Ploiești ieri când polițiștii de la Poliția Municipiului Ploiești au depistat același șofer sub influența alcoolului de trei ori în decursul aceleiași zile.
La ora 11:45, un bărbat de 55 de ani din Câmpina a fost oprit pentru control în timp ce conducea un autoturism. Emanând un miros puternic de alcool, șoferul a fost supus unui test cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, au fost recoltate mostre biologice pentru a confirma nivelul alcoolemiei. În consecință, i s-a reținut permisul de conducere, fiindu-i interzisă ulterior continuarea deplasării cu vehiculul.

Surprinzător, șoferul a fost oprit și testat din nou în aceeași zi, în jurul orelor 17:00 și 19:00. În ambele situații, rezultatele au arătat o creștere a nivelului de alcool în aerul expirat, ajungând la o valoare finală de 0,93 mg/l.

Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat în fața parchetului pentru luarea unor măsuri preventive. Polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului și pentru conducerea unui vehicul fără drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...

100 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de poliţiştii prahoveni

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase...

Accident în lanț pe Centura de Est a Ploiestiului! 15 autovehicule implicate!  

15 autovehicule au fost implicate, miercuri dimineată, în jurul...