CONTACT

Femeie violată de un polițist de la Sectia 4 de Poliție Ploiești?

O femeie în vârstă de 36 de ani din Ploiești susține că s-a dus la Secția 4 de Poliție pentru a depune o plângere împotriva unei persoane care o înșelase și o amenințase. În loc să primească ajutor , aceasta spune că a fost supusă unei noi agresiuni.

Conform relatării sale, polițistul care i-a luat declarația inițială a contactat-o ulterior, susținând că deține informații suplimentare despre caz, dar nu le poate dezvălui la secția de poliție. Femeia a acceptat să se întâlnească cu el într-o parcare din apropierea locuinței sale.

În cele din urmă a convins-o să urce în apartamentul său. Acolo, în loc să primească informații, femeia ar fi fost violată.

Femeie a avut curajul să se prezinte la secția de poliție pentru a reclama agresiunea, dar se pare că a fost ignorată de șeful polițistului.

Femeia a depus imediat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. De asemenea, s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală, unde a obținut documente care confirmă abuzul sexual suferit.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au declarat că au demarat o cercetare prealabilă încă de la momentul în care au luat la cunoștință despre aceste acuzații și că vor stabili situația de fapt pentru a lua măsurile legale în consecință. Totodată, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

S-a lansat petiţia online împotriva transformării Spitalului CFR din Ploieşti în secţie a Spitalului Judeţean

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut Consiliului Judeţean Prahova...

Lucrările pe șantierul variantei ocolitoare Comarnic avansează. Ultima autorizație de construire a fost emisă

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a efectuat astăzi...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...