CONTACT

CSM Petrolul Ploiești U16 la Turneul Final de Baschet din Oradea

Echipa de baschet U16 a CSM Petrolul Ploiești participă la Turneul Final de la Oradea, unde încearcă să obțină un nou titlu național. Anul trecut, secția de baschet a clubului a reușit să câștige patru medalii de aur la nivel juvenil, iar echipa feminină a devenit campioană la categoriile U18 și U19.

Antrenată de Ionuț Ivan, Cristi Trandafir și Robert Munteanu, echipa are mari șanse de succes, fiind printre favoritele competiției din Sala „Antonio Alexe”. Echipa a înregistrat 20 de victorii consecutive la categoria U15 anul trecut și are un parcurs impecabil în acest sezon, cu 17 meciuri câștigate fără înfrângere.

CSM Petrolul Ploiești a fost repartizată în Grupa 1A, alături de ACS U-BT Cluj-Napoca, CSM Oradea și Agronomia București. Programul meciurilor este următorul:

  • CSM Petrolul Ploiești vs. ACS U-BT Cluj-Napoca – miercuri, ora 14:30
  • CSM Oradea vs. CSM Petrolul Ploiești – joi, ora 19:00
  • CSM Petrolul Ploiești vs. Agronomia București – vineri, ora 14:30

Semifinalele vor avea loc sâmbătă, iar finalele duminică, cu finala mică programată la ora 13:30 și finala mare la ora 15:45.

În Grupa 1B se află ABC Leii București, CSU Andu Sibiu, ABC Laguna București și LPS Târgu Mureș.

Lotul echipei CSM Petrolul Ploiești este compus din 6 jucători U16 și 6 jucători U15: David Rașoga, Mihail Oprea, Octavian Ion, Federico Diaconescu, Octavian Ghiță, Luca Ștefan (U16), Vlad Borcan, Tudor Mihalea, Teodor Mihalea, David Ilie, Rareș Tudorie și Andrei Nicolae (U15).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...