CONTACT

Abandonul școlar, o problemă înfiorătoare. Copiii aleg munca în locul educației

Un studiu realizat de World Vision România arată că 4 din 10 copii de gimnaziu nu vor să continue studiile liceale, preferând să muncească sau să urmeze cursuri de calificare. Principalele cauze sunt lipsa sprijinului la teme, condițiile dificile de trai din mediul rural și distanțele mari până la școală.

În zonele rurale, aproape 20% dintre copii nu primesc niciodată ajutor la teme, iar părinții lor au, de cele mai multe ori, un nivel scăzut de educație. În același timp, mulți liceeni pierd zilnic mai mult de o oră pe drumul spre școală, ceea ce descurajează frecventarea cursurilor.

Pentru a schimba această situație, World Vision România continuă în 2025 programul „Vreau în clasa a 9-a”, care sprijină 110 elevi din comunități defavorizate. Tinerii au acces la activități educaționale, consiliere pentru sănătatea mentală și dezvoltare personală.

„Activitățile m-au ajutat să înțeleg ce este cu adevărat important. Acum știu să-mi organizez mai bine prioritățile!”, spune Sebastian, unul dintre beneficiarii programului.

Prin astfel de inițiative, World Vision România încearcă să ofere copiilor din medii vulnerabile o șansă reală la educație și un viitor mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Fără milă pentru munca la negru! Guvernul pregătește sancțiuni fără limită pentru angajatori

Fără milă pentru munca la negru! Angajatorii care folosesc lucrători...

Accident provocat de un șofer de TIR beat, la Bușteni! Traficul a fost restricționat

Aproximativ 2 la mie alcool în aerul expirat a...