Ploiestiul pare a fi intrat într-o nouă criză a gunoiului. De fapt, se repetă situația de la începutul mandatului lui Andrei Volosevici, atunci când platformele de gunoi nu au fost ridicate săptămâni întregi si am avut parte de un ping-pong al declarațiilor între primarul Ploiestiului si seful Consiliului Județean Prahova.
Situația se repetă la aproximativ patru ani de la acel moment, de această dată cu alți protagonisti.
După ce Mihai Polițeanu, primarul independent al Ploiestiului, a făcut paradă cu o parcare plină de autospeciale destinate ridicării gunoiului noi nouțe, susținând că municipiul resedință de județ va avea un nou operator de salubritate, orasul s-a umplut de gunoi neridicat. Polițeanu a vorbit despre mafie, despre infracțiuni, a prezentat contractul cu firma de salubritate a consilierului local (acum PSD) Gheorghe Sîrbu, a venit replica lui Virgiliu Nanu, presedintele Consiliului Județean Prahova, cel care în urmă cu patru luni îsi anunța sprijinul pentru Polițeanu.
Seful CJ Prahova a convocat o conferință de presă la primele orele ale dimineții si le-a prezentat jurnalistilor puncte de vedere oficiale, transmise de instituții ale statului, în speță ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice) și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Cu documentele pe masă, Nanu a criticat în termeni duri atât administrația Ploiestiului (pe care o consideră principala vinovată de noua criză a gunoiului), dar si conducerea ADI Deseuri, căreia i-a solicitat demisia.
„Criza deșeurilor din municipiul Ploiești este creată artificial de administrația locală a municipiului Ploiești”, a afirmat răspicat Virgiliu Nanu.
„Ca atare, solicit public și de urgență ca administrația locală Ploiești să emită autoritațiile de acces operatorului autorizat ca să poată să colecteze toate deșeurile din municipiul Ploiești.
Solicit operatorului autorizat astăzi să intre de îndată și să colecteze deșeurile din municipiul Ploiești. Cer demisia publică a domnului director Cristian Ganea de la ADI Deșeuri pentru că ne-a adus într-o astfel de situație, fără să aibă vreo acțiune în acest sens. Mai mult decât atât, solicit demisia întregului Consiliu Director de la ADI Deșeuri.", a mai spus seful Consiliului Județean Prahova.
Urmează replica lui Mihai Polițeanu, care a anunțat declarații de presă în această după amiaza.