CONTACT

Explozie violentă într-un bloc din Ploiești! Persoane evacuate de urgență

O explozie puternică a tulburat liniștea locatarilor unui bloc de pe strada Malu Roșu din Ploiești, în această dimineață. Deflagrația, produsă într-un apartament de la etajul 2, a fost urmată de un incendiu, care a mobilizat imediat echipele de intervenție.

În doar câteva minute, pompierii au ajuns la fața locului cu trei autospeciale de stingere, echipaj de descarcerare și ambulanțe SMURD. Șase persoane au fost evacuate de salvatori, iar mai mulți locatari au reușit să iasă singuri din clădire.

O victimă, care a suferit arsuri, a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Autoritățile investighează cauzele exploziei, iar specialiștii încearcă să stabilească amploarea pagubelor.

UPDATE

 Deflagrația a fost cauzată de o acumulare de gaze în bucătăria unei garsoniere și a fost urmată de incendiu.

Pompierii au intervenit rapid cu mai multe echipaje, evacuând opt persoane, în timp ce alți 19 locatari s-au autoevacuat. O persoană a suferit arsuri și a fost transportată la spital, iar trei persoane au avut atacuri de panică.

În total, 38 de locuințe au fost afectate. Autoritățile investighează acum circumstanțele exacte ale incidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

La Ploiesti, începe Târgul de Toamnă!

S.C. Hale și Piețe SA organizează, în perioada 25...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...