Când pot fi ridicate indemnizațiile pentru comisiile de votare din Ploiești

Persoanele care au făcut parte din comisiile de votare din Municipiul Ploiești sunt așteptate, începând cu data de 3 iunie 2025, să își ridice indemnizațiile. Sumele vor fi distribuite de către Casieria Instituției Prefectului Prahova, la sediul din Palatul Administrativ, Bulevardul Republicii nr. 2-4.

Programul este următorul: de marți până joi, între orele 08:00 și 16:30, accesul se face prin intrarea F, iar vineri și sâmbătă, între orele 08:00 și 15:00, prin intrarea B.

Este necesară prezentarea cărții de identitate în original. În cazul în care o altă persoană ridică suma în numele membrului comisiei, este obligatorie o procură notarială.

Pentru membrii comisiilor din restul localităților județului, banii vor fi virați către trezoreriile locale pe 30 mai 2025, urmând ca aceștia să își poată încasa indemnizațiile direct de la primăriile unde au activat în ziua votului.

Mai multe detalii privind plata acestor sume sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 79/2025 și Ordonanța de Urgență nr. 1/2025, care reglementează desfășurarea alegerilor din acest an.

 

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...