CONTACT

Trafic reorganizat în Ploiești. Sensuri noi, interdicții și mai multă siguranță pentru pietoni

Ploieștenii care circulă cu mașina sau pe jos trebuie să fie atenți la noile modificări din trafic anunțate de Primărie. Mai multe străzi își schimbă sensul de mers, apar indicatoare noi și se amenajează treceri de pietoni în zone aglomerate.

La intersecția străzilor Bobâlna și Depoului, regulile de prioritate se schimbă complet. Cei care vin de pe Bobâlna vor trebui să oprească, pentru că strada va pierde statutul de drum cu prioritate. În schimb, cei care circulă pe Depoului, indiferent din ce direcție, vor avea prioritate.

Tot pe Depoului, în zona centrului comercial Prahova Value Center, se interzice virajul la stânga spre strada Democrației. Singurii care vor putea continua în acea direcție vor fi tramvaiele.

Strada Teleajen revine la sensul de mers pe care îl avea înainte de lucrări – adică dinspre Hașdeu spre Milcov.

Pentru pietoni, se pregătește o trecere nouă pe strada Rudului, chiar la intersecția cu Depoului. Aceasta ar trebui să facă traversarea mai sigură într-o zonă cu trafic intens.

În plus, apar două sensuri unice noi. Strada Vaslui va fi cu sens unic de la Malu Roșu spre Ion Neculce, dar doar pe porțiunea îngustă – restul rămâne cu circulație în ambele direcții. Pe strada Ienăchiță Văcărescu se va circula într-un singur sens, dinspre Vitejilor către Malu Roșu.

Toate aceste schimbări sunt deja vizibile în aplicația Waze, astfel că șoferii vor fi informați din mers despre noile reguli. Autoritățile spun că măsurile au fost luate pentru o circulație mai eficientă și un oraș mai sigur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...