Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de la etajul 4. O posibilă dezamăgire în dragoste, cauza gestului extrem

 O tragedie cumplită a zguduit municipiul Ploiești, după ce un băiat în vârstă de doar 15 ani s-a aruncat, azi-noapte, în gol de la etajul 4 al unui bloc situat pe strada Moldoveanu Marian.

Incidentul a avut loc în jurul orei 22:15, iar un apel la numărul de urgență 112 a alertat imediat autoritățile. La fața locului au ajuns rapid echipaje de poliție și ambulanță, care l-au găsit pe adolescent grav rănit, în apropierea blocului.

Din păcate, deși a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Ploiești, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Tânărul a fost declarat decedat la scurt timp după internare.

Primele informații indică faptul că băiatul ar fi recurs la gestul extrem din cauza unei dezamăgiri în dragoste. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

Dacă tu sau cineva apropiat trece prin momente grele, nu ezita să ceri ajutor. Există sprijin și soluții – viața este întotdeauna mai valoroasă decât orice problemă.

 

Recente

Citeste si...

Cristi Nica este noul director al CS Alpha Prahova

Cristian Nica, fost arbitru internațional de fotbal, este noul...

APIA a început plata pentru motorina folosită în agricultură

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin...