Acum că toamna începe să îşi intre în drepturi, odată cu ea se impune și curăţenia, atât în grădini, cât și în case. Acum este momentul potrivit să faci acele lucruri care au fost lăsate deoparte la curăţenia de primăvară şi faci din casa ta un loc curat şi perfect confortabil pentru următorul sezon, al sărbătorilor. Urmează o perioadă în care atmosfera se va încărca de energie pozitivă!
Chiar dacă aparent casa este curată, sunt multe lucruri care ne scapă. Murdăria care nu poate fi văzută cu ochiul liber, cum ar fi bacteriile şi praful impregnat în ţesătura covoarelor necesită ajutorul unei curățenii profesionale. Iar atunci când vrem o curățenie eficientă e necesar să apelăm la echipamente de curatenie profesionale. Și nu doar aspiratoarele trebuie să fie profesionale, ci trebuie să avem și un mop profesional sau soluțiile pe care le folosim trebuie să fie și ele de calitate. Astfel de produse găsim la firma Serv Expert, care a înțeles cât de important este să trăim într-un mediu curat, și care a pus accentul pe calitate și respectul față de client. Chiar dacă muncim destul de mult când vine vorba de curățenie ne putem ușura munca dacă folosim aparate profesionale de la Serv Expert, iar spațiul va fi curățat mai bine, nu doar superficial.
Chiar dacă obişnuieşti să le aspiri des, pe covoare apar inevitabil, de-a lungul timpului, pete accidentale şi urme de murdărie de la pantofi care se impregnează în fibră. Dacă în casă există animale de companie, se impune o curăţare profesională a covorului chiar mai des decât menţionat mai sus. Este dovedit faptul că viaţa covorului este prelungită de curăţarea periodică profesională, iar acest fapt contribuie şi la îmbunătăţirea calităţii aerului din interior. Geamurile adună și ele foarte mult praf, impurități, datorită fenomenelor meteo, și au nevoie de o împrospătare. Nu neglijați acest aspect deoarece este foarte important și exteriorul casei, nu numai interiorul.
Servexpert este reprezentantul din România al mărcii germane SPRINTUS, specializată în proiectarea de echipamente profesionale pentru curățenie și importator pentru măturătorile profesionale germane marca Haaga, pentru paduri de diverse mărimi și materiale, lavete din microfibră și diferite alte ustensile și accesorii pentru curățenie.
Aspiratoarele oferite de Servexpert îndeplinesc toate standardele unui aspirator profesional și modern și sunt concepute să facă față oricărei tip de murdărie. Fiabilitatea ridicată, raportul calitate preț și puterea mare de aspirare reprezintă motivele unei investiții înțelepte pe termen lung. Cu golire ușoară, motoare economice, putere reglabilă în funcție de suprafață, ele sunt perfecte pentru orice încăpere sau suprafață afectată. Veterane pe piața producătorilor de aspiratoare sunt cele cu filtrare în saci textili. Tocmai de aceea, oferta este foarte diversificată, în funcție de producător, de prețuri, de tehnologie, de puterea de aspirare, de sacii de schimb/permanenți, de zgomotul produs, etc. Aceste aspiratoare sunt cele mai răspândite. Având dimensiuni potrivite pentru depozitarea într-un loc al casei fără să incomodeze, ele sunt prevăzute cu funcții utile în îndepărtarea prafului și a murdăriei.
Toamna este un moment bun să schimbăm fluxul de energie din casa noastră şi să aducem prin curăţenie energia pozitivă în familie. Renunță la a mai investi în aspiratoarele ieftine, pentru că acestea te pot face să cheltuiești mult mai mult, iar durata lor de funționare este una mică. Profesioniștii recomandă aspiratoarele Sprintus pentru firme de curățenie, pentru industria hotelieră, curățenie în birouri, iar în funcție de model, și pentru curățenie șantiere și post constructor, întreținere clădiri, curățenie HORECA sau spălătorii auto. Apelează cu încredere la calitatea oferită de Serv Expert!