CONTACT

Germania şi Franţa avertizează că tăierea fondurilor pentru anumite programe europene după Brexit ar putea dăuna luptei cu terorismul

Germania şi Franţa avertizează că tăierea fondurilor pentru anumite programe europene ar putea dăuna luptei împotriva terorismului şi a imigraţiei ilegale şi că nu ar trebui să fie diminuate cheltuielile în această zonă după Brexit, scrie BBC.

De cealaltă parte, mai multe state membre susţin că o Uniune Europeană mai mică ar trebui să însemne şi un buget mai mic.

Liderii europeni se întâlnesc vineri la Bruxelles pentru a decide dacă vor fi majorate sau diminuate contribuţiile pentru programele europene.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că este important să nu fie redus suportul financiar pentru operaţiunile care s-au dovedit a fi eficiente în probleme precum lupta cu terorismul în regiunea Sahel din nordul şi vestul Africii.

"Cu toţii contribuim financiar pentru operaţiunile militare anti-radicalizare în această regiune şi încep să se vadă rezultatele. De asemenea, trebuie să lucrăm împreună cu Libia pentru a combate imigraţia ilegală”, a spus Merkel.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a ajuns la întâlnire alături de Merkel, a spus că Franţa rămâne "fidelă” eforturilor de a "eradica terorismul”, precum şi "traficul de persoane” din Africa.

Separat, a fost anunţat că prim-ministrul britanic Theresa May va ţine un discurs în 2 martie, în care va face publică viziunea sa privind viitoarea relaţiei a Regatului Unit cu UE.

Înaintea discuţiilor de vineri, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că Uniunea Europeană trebuie să aibă "noi priorităţi şi politici”. El a adăugat că dacă nu se va ajunge la un acord pentru a se reduce fondurile pentru anumite programe "va trebui să plătim mai mult”.

Juncker a spus, de asemenea, că este îngrijorat de un "conflict între est şi vest”. "Câteodată devine din ce în ce mai mare şi alteori se ajunge la un consens. Nu vreau alte divizări. Am avut destule”, a adăugat el.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Petrolul încheie prima parte a campionatului cu o remiză, pe Ilie Oană, cu FC Botoşani

Petrolul a mai bifat o remiză, a treia la...

AlPHa Prahova anunţă revenirea Mădălinei Zamfirescu

Clubul prahovean anunţă revenirea celei mai valoroase handbaliste pe...

Ploiestiul rămâne fără city manager! Unde pleacă Sorin Dumitrașcu și cine îi va lua locul in Primărie!

Primarul Mihai Polițeanu îi mulțumeste într-o postare pe pagina...

Atenție soferi: Restricții de circulație pe DN1, în zona Comarnic-Posada!

IPJ Prahova anunță că în perioada 3-6 noiembrie 2025...