CONTACT

Preşedintele Iohannis a revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA

Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Preşedintelui.

Coaliţia de guvernare urma să decidă astăzi dacă demarează procedurile de suspendare a preşedintelui, în cazul în care o decizie privind conducerea DNA nu este anunţată

În declaraţia făcută la Cotroceni în care a anunţat revocarea şefei DNA, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a spus că preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept, iar statul de drept se manifestă zi de zi, prin decizia fiecărui cetăţean de a respecta Constituţia şi legile ţării.

Dobovolschi a citat din decizia Curţii Constituţionale în care se precizează că preşedintele urmează să semneze decretul de revocare a şefei DNA.

Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, a fost publicată în 7 iunie în Monitorul Oficial.

Laura Codruţa Kovesi a fost procuror general al României, în perioada 2006-2012, iar din 2013 se afla la conducerea DNA, mandatul său urmând să se încheie în anul 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...