CONTACT

Cresterea taxelor si impozitelor pentru ploiesteni este o hotie marca Adrian Dobre si PNL

Ploieștenii sunt pe cale să fie furați de administrația Dobre. Asta se va întâmpla odată cu creșterea nivelului taxelor și impozitelor locale, solicitată de primarul orașului, liberalul Adrian Dobre. Consilierul social-democrat, George Botez susține că această așa-zisă soluție pentru dezastrul financiar în care se zbate bugetul local, nu este nimic altceva decât o hoție. Creșeterea taxelor și impozitelor locale nu va fi votată în legislativul local de către consilierii PSD.

"Domnul Dobre a terminat în octombrie banii pe tot anul. Gata cu banii pentru iluminat, salubritate, spaţii verzi, transport şi alte asemenea nimicuri. În schimb, suntem cu planul la zi la cheltuielile pe festivaluri, pe studii comandate cui trebuie şi când trebuie, cu sporuri de salarii imense acordate camarilei sale politice. Să spună domnul primar cum şi-a sporit el salariul prin faptul că s-a "introdus" în colectivele de manageriere ale proiectelor europene.

Cum care proiecte ? Cele pe care nu este în stare să le ducă la capăt! O hoţie mai mare nu am văzut! Şi vrea bani suplimentari la buget? Să plătească cetăţenii toanele şi obligaţiile pe persoană fizică ale locatarului de la etajul 3 al Casei Albe? Nu o să vedeţi aşa ceva! Nu votez nicio creştere şi nici renunţarea la bonificaţia de 10% acordată pentru plata anticipată! Să facă economii, să pună pe masă un proiect de dezvoltare al Ploieştiului şi mai vedem. La ce vinde, nu cumpăr!", a declarat avocatul George Botez, consilier local şi purtător de cuvânt al PSD Ploieşti pentru Jurnalul Prahovean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ploiestiul va avea tramvaie noi în 2027!

Primarul Mihai Politeanu a anunțat, într-o conferintă de presă,...

Sabina Itcus- adolescenta din Ploiesti care a cucerit Parlamentul European cu flautul său!

La doar 16 ani, Sabina Itcus este unul dintre...

TCE Ploiesti incotro? Conferinta de presă primar Mihai Politeanu si prefect Daniel Nicodim

Situația TCE Ploiesti este tema conferinței de presă susținută...

Oficial: Agresorii sexuali nu pot fi angajaţi în școli, spitale sau centre de educație fizică și sport

Agresorii înscriși în Registrul național al persoanelor care au...