CONTACT

Fotbalul în doliu! Ștefan Chițu, maestru emerit al sportului, sufletul echipei Poiana Câmpina, a încetat din viață!

Doliu în fotbalul românesc!

Dan Ștefan Chițu, maestru emerit al sportului, patron al echipei de fotbal Poiana Câmpina, a încetat din viață în această seară, după o grea suferință, anunță Câmpinatv.ro

Dan Ștefan Chițu a fost una dintre cele mai importante personalități din lumea sportului, care și-a legat numele de Câmpina. Pentru performanțele sale sportive, în anul 2002 a primit titlul de “Cetățean de onoare al municipiului Câmpina”, iar în anul 2017 a primit și titlul de "Cetățean de onoare al orașului Breaza".

În 1991 a preluat echipa de fotbal FC Poiana Câmpina, pe care a patronat-o (sub diverse denumiri) până în anul 2008, atunci când, din motive financiare, clubul s-a desființat.

Omul de fotbal Adrian Teodorescu a fost în preajma lui Chițu mai bine de 10 ani.

"În 1997 am fost la Poiana Câmpina ca jucător, iar din 2001 până în 2008, când echipa a dispărut din motive financiare, am fost vicepreședintele clubului, cu Stefan Chitu presedinte. A fost o perioadă în care l-a Câmpina s-a făcut performanță în fotbal, o colaborare frumoasă, cu amintiri deosebite. Este o pierdere pentru fotbalul românesc și în principal pentru fotbalul prahovean. Condoleante familiei", ne-a declarat Adrian Teodorescu, al cărui nume a fost legat de Poiana Câmpina foarte mult timp.

Dan Chițu avea 74 de ani

Condoleante familiei îndoliate!
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident mortal lângă Bărăitaru. Biciclist spulberat de o autoutilitară

Accident mortal lângă Bărăitaru! O clipă de neatenție a...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...