CONTACT

Ministrul Educației la Bușteni, la Olimpiada de Limba română și literatura română – nivel liceal

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a efectuat, luni, o nouă vizită în Prahova, pentru a doua oară în mai puțin de o lună. De această dată, oficialul a mers la Bușteni, unde  a luat parte la deschiderea etapei naționale a Olimpiadei de Limba română și literatura română – nivel liceal.

Alături de Ecaterina Andronescu, la evenimentul din sala Amfiteatru a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie au mai participat senatorul Emanoil Savin, inspectorul școlar general, prof. Nicolae Angelescu, inspectorul general, Rodica Diana Cherciu, primarul oraşului Buşteni, Irinel Ghiţă, precum şi alți inspectori de specialitate, implicaţi direct în organizarea acestui eveniment, devenit deja de notorietate în învăţământul românesc.

Orașul Bușteni este, în 2019, gazda etapei naționale a olimpiadei programate în perioada 22 – 26 aprilie și organizate de Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu  Primăria Buşteni şi Inspectoratul Școlar Judeţean Prahova.

La concurs participă peste 400 de elevi şi profesori din toate judeţele ţării.

Primăria Bușteni a anunțat că, "pe parcursul desfăşurării acestei etape naţionale a Olimpiadei de limba şi literatura română – nivel liceal, pe lângă probele de concurs, participanţii vor vizita Castelul Cantacuzino din Buşteni, Muzeul Memorial «Cezar Petrescu», precum şi alte obiective turistice din localitate.

Olimpiada naţională de limba şi literatura română urmăreşte stimularea elevilor cu performanţe şcolare înalte, care au interes şi aptitudini deosebite în domeniul competenţelor lingvistice şi interculturale în limba română. Totodată această manifestare vizează şi evaluarea competenţelor de comunicare, de receptare şi de producere a mesajelor scrise şi orale, dar şi dezvoltarea comunicării interculturale. Competiţia se desfăşoară pe două secţiuni: Limba şi literatura română şi Lectura, ca abilitate de viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...