CONTACT

Ploaia nu a stat în calea micilor fotbaliști de la CSM Ploiești! 0-2, în deplasare cu Viitorul Mizil FOTO

Micii fotbaliști de la CSM Ploiești (Grupa Juniori D, antrenată de Bogdan State) încep să cucerească județul.

Sub amenințarea codului galben de furtună care a măturat tot județul Prahova, puștii au reușit un senzațional 0-2 cu Viitorul Mizil, câștigând fără nicio emoție.

CSM Ploiești a ajuns la Mizil cu o oră înaintea meciului, pregătind partida din toate punctele de vedere. De remarcat, ședința cu părinții ținută de stafful de conducere și antrenorul Bogdan State. Subiectul l-a reprezentat vremea (la Mizil a plouat torențial, furtuna încetând cu aproximativ jumătate de oră înaintea meciului), stafful echipei dorind să se asigure că , impreună cu părinții vor lua cea mai bună decizie pentru sănătatea copiilor, dacă vremea ar fi fost potrivnică.

Din fericire, ploaia a încetat, iar copiii au jucat perfect, obținând o binemeritată victorie.

Au fost încurajați din tribunele stadionului de la Mizil de peste 20 de părinți, care au venit special pentru a-și încuraja copiii.

De remarcat, gestul de fair play al antrenorului Bogdan State, din finalul meciului, care i-a îndemnat pe micii fotbaliști să își felicite adversarii, exact ca în meciurile echipelor profesioniste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Prefectul Daniel Nicodim îi asigură pe ploieşteni că nu vor plăti mai mult pentru căldura din apartamente

În contextul în care preţul gazului va rămâne plafonat...

Minoră violată timp de doi ani de un bărbat de 44 de ani

O minoră din Prahova a trecut printr-un calvar, timp...

Festivalul folk “Om bun”, ediţia a VI-a, va avea loc la Breaza

Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 martie şi...