CONTACT

Impostorii

Şansa sau neşansa în viaţă sunt două aspecte legate de oportunitate, de risc şi de perseverenţă. Că vorba aceea din popor: "Dacă duci prostul la gară, se urcă în tren", aşa că nu cei mai buni dintre cei buni ajung întotdeauna miniştri. România nu vede sau nu vrea să vadă încă, o cale de combatere a imposturii publice, pentru că astăzi, la nivel mare, atingând apogeul, predomină atitudinea bişniţărească, iar recunoaşterea capacităţilor înseamnă declinul unor imperii. De ce nu supranumim oare această glie prietenoasă – Românica Imperială? Zmeii zmeilor se găsesc aici, regii regilor asemeni şi în ocultismul nostru românesc, nu mare mi-ar fi mirarea ca vreunul mâine-poimâine să se asemene Lui Dumnezeu.

Nefericit şi marginalizat ar fi cel care ar avea inspiraţia nefastă să se arate purtător al corectitudinii întruchipate.

Pe ogorul tău, nene Iancule suntem sădiţi şi avem talentul înnăscut de a-ţi juca sârguincioşi fiecare act al fiecărei piese, în viaţa citadină a fiecărei zi. Caractere alterate deghizate în fecioare curate defilează cu dreptatea în vârful stindardului, etalându-şi precum fariseii vânzători de aproape, faptele mărinimoase făcute de nu le-ar fi făcut. Haideţi mai bine cu toţii să ne împăcăm cu ideea că strâmbii i-au mâncat pe drepţi. Până la urmă ce-i perfect în această lume?

Păcat mare este acela când un impostor încearcă să insufle dintr-un spirit putregăit idei şi concepţii dăunătoare, marcante pe timp şi iremediabile în vieţile semenilor. În astfel de situaţii, neavând încotro, urmează-ţi instinctul şi nu lăsa ca nedreptatea să îţi ia chiar şi libertatea.

De multe ori, din cauza unor idei insipide trebuie să zici ca ei şi să faci ca tine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Consilier BNR : Cinci milioane de români vor munci până la 70 de ani din cauza pensiilor speciale. Nu mai e o joacă!

Situatia pensiilor speciale, care afectează miţioane de români, a...

UPDATE Două persoane arestate preventiv în dosarul pariurilor de la CS Păuleşti

În cazul pariurilor truncate în care este implicat clubul...

Ploiestiul va avea tramvaie noi în 2027!

Primarul Mihai Politeanu a anunțat, într-o conferintă de presă,...