CONTACT

Cuget românesc

Plecând pe drumul sorţii, ne păşim viaţa trăind. Aşa cum fiecare urmă a pasului nostru lasă urme pe vieţile semenilor noştri, pasul lor marchează vieţile noastre. Grăit fiind, cuvântul fiecăruia reprezintă un fapt şi se scrie cu urme dumnezeieşti pe timp. Iată cuvântul Mântuitorului: "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul Meu nu va trece." Ce este cuvântul? Noi suntem obişnuiţi să-l înţelegem ca un mod de a face contact unii cu alţii, de a face un schimb de informaţii. Dar vedem în Scriptură altfel de lucruri spuse despre cuvânt. "Întru început era Cuvântul şi Cuvântul era către Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul." "Şi Cuvântul trup S-a făcut." "Zis-a Dumnezeu: Să fie lumină, şi a fost lumină." Şi orice a spus Dumnezeu prin cuvânt, s-a făcut. Iarăşi revin la cuvintele Mântuitorului, când a spus: "Cuvintele Mele sunt duh şi ele sunt viaţă."

Există libertăţi statornic încleştate între ziduri imaginare şi captivităţi trăite în libertate dobândită prin capacitatea de înţelegere a relativităţii.

În mod vădit şi echidistant mi-am câştigat libertatea de opinie în a sugera ferm că fără de tăgadă, România este patria mea.

Nu vreau să intru în polemici de nicio natură şi vreau să fiu foarte clar. Sunt în măsura să spun că trăind într-un stat democratic, modern şi cu viziuni europene, nu pot tolera obrăznicii fără noimă ale unor impostori aflaţi echivoc şi ilegitim, în posturi de popândăi.

Orice om de pe pământ poartă în inimă un loc căruia îi spune acasă.

Orice om este legat de un colţ de Rai în care îşi găseşte refugiul în clipe de secetă sufletească.

Orice român patriot poartă în suflet o bucata de Românie, căreia îi spune acasă.

Cu voia Lui Dumnezeu, de 28 de ani, eu port în suflet pretutindeni colţul meu de Rai şi bucata mea de Românie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...